Ce spune Biblia despre icoane (4)

Numărul 666 va fi dat celor ce se vor închina icoanei fiarei din Apocalipsa:

Eikon

Apocalipsa 13:14-18  Şi amăgea pe locuitorii pămîntului prin semnele, pe cari i se dăduse să le facă în faţa fiarei. Ea a zis locuitorilor pămîntului să facă o icoană fiarei, care avea rana de sabie şi trăia. I s’a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească, şi să facă să fie omorîţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei. Şi a făcut ca toţi: mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mîna dreaptă sau pe frunte,  şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei.  Aici e înţelepciunea. Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Şi numărul ei este: şase sute şase zeci şi şase.

Un înger anunță ce se va întîmpla celor ce se vor închina icoanei fiarei:

Eikon

Apocalipsa 14:9-12  Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: ,,Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei, şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mînă,  va bea şi el din vinul mîniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mîniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului.  Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n’au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei, şi oricine primeşte semnul numelui ei!  Aici este răbdarea sfinţilor, cari păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.

Fiara va fi biruită, împreună cu cei care s-au închinat icoanei ei. Cei care au trecut prin necaz, dar nu s-au închinat icoanei vor sta în prezența lui Dumzeu.

Eikon

Apocalipsa 15:2  Şi am văzut ca o mare de sticlă amestecată cu foc; şi pe marea de sticlă, cu alăutele lui Dumnezeu în mînă, stăteau biruitorii fiarei, ai icoanei ei, şi ai numărului numelui ei.

Cei care s-au închinat icoanei fiarei au avut parte de durere și pedeapsă.

Eikon

Apocalipsa 16:2  Cel dintîi s’a dus şi a vărsat potirul lui pe pămînt. Şi o rană rea şi dureroasă a lovit pe oamenii, cari aveau semnul fiarei şi cari se închinau icoanei ei.

Apocalipsa 19:20-21  Şi fiara a fost prinsă. Şi împreună cu ea, a fost prins proorocul mincinos, care făcuse înaintea ei semnele, cu cari amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei, şi se închinaseră icoanei ei. Amîndoi aceştia au fost aruncaţi de vii în iazul de foc, care arde cu pucioasă.  Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia, care ieşea din gura Celui ce şedea călare pe cal. Şi toate păsările s’au săturat din carnea lor.

Apocalipsa 20:4  Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celorce au şezut pe ele, li s’a dat judecata. Şi am văzut sufletele celorce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvîntului lui Dumnezeu, şi ale celorce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei, şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mînă. Ei au înviat, şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani.

Acest articol a fost publicat în Religie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un comentariu