1 Petru 3:18-19 afirmă: „Hristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh, în care S-a dus să propovaduiască duhurilor din închisoare.”
Expresia „în duh”, în versetul 18, are exact aceeaşi construcţie ca expresia „în trup”. Ca urmare, este cel mai corect să relaţionăm cuvîntul „duh” cu acelaşi Subiect ca şi cuvântul „trup”. Trupul şi duhul sunt trupul şi duhul lui Hristos. Afirmaţia „a fost înviat în duh”, arată faptul că purtarea păcatelor de către Hristos ca şi moartea Lui au marcat o separare a duhului Său uman de Tatăl (Matei 27:46). Contrastul este între trup şi duh, ca în Matei 27:41 şi Romani 1:3-4, şi nu între trupul lui Hristos şi Duhul Sfânt. Când s-a îndeplinit ispăşirea păcatelor, duhul Lui a reluat comuniunea care fusese ruptă.
1 Petru 3:18-22 descrie o relaţie necesară între suferinţa lui Hristos (versetul 18) şi glorifiarea Lui (versetul 22). Numai Petru oferă informaţii specifice despre ce s-a întâmplat între aceste două evenimente. Cuvântul „să propovăduiască” din verestul 19 nu este termenul folosit curent în Noul Testament pentru predicarea Evangheliei. Literal, înseamnă a vesti un mesaj. Isus a suferit şi a murit pe Cruce, trupul Său fiind omorât, iar duhul Său a murit când El a fost făcut păcat. Dar duhul Său a fost adus la viaţă şi Isus l-a încredinţat Tatălui. Aşa cum afirmă Petru, la un moment dat între moarte şi înviere, Isus a făcut o proclamare specială „duhurilor din închisoare.”
Când se referă la oameni, Petru foloseşte „suflete”, nu „duhuri” (3:20). În noul Testament, cuvântul „duhuri” este folosit pentru a descrie îngeri sau demoni, nu fiinţe umane; versetul 22 pare să scoată în evidenţă acelaşi înţeles. De asemenea, nicăieri în Biblie nu ni se spune că Isus ar fi vizitat iadul. Fapte 2:31 afirmă că El a mers în „Hades” (New American Standard Bible-NASB), dar „Hades” nu este iadul. Cuvântul „Hades” se referă la locuinţa morţilor, un loc temporar de aşteptare până la înviere. Apocalipsa 20:11-15 în NASB sau în New International Version face o distincţie clară între cele două. Iadul este locul permanent şi final de judecată pentru cei pierduţi. Hades este un loc temporar.
Domnul nostru Şi-a încredinţat duhul Tatălui, a murit şi, la un anumit moment între moartea şi învierea Sa, a mers în locuinţa morţilor unde a transmis un mesaj fiinţelor spirituale (probabil îngeri căzuţi; vezi Iuda 6) care erau cumva relaţionate cu perioada dinainte de potopul din vremea lui Noe. Versetul 20 clarifică aceste lucruri. Petru nu ne spune ce a proclamat Isus acelor duhuri captive, dar nu putea fi un mesaj de răscumpărare din moment ce îngerii nu pot fi salvaţi (Evrei 2:16). A fost probabil o declaraţie de victorie asupra lui Satan şi a domniilor lui (1 Petru 3:22; Coloseni 2:15). De asemenea. Efeseni 4:8-10 pare să indice faptul că Hristos a mers în „sânul lui Avraam” (Luca 16:22; 23:43) şi a luat în cer pe toţi aceia care au crezut în El înainte de moartea Sa. Pasajul nu dă multe detalii despre ce s-a întâmplat, dar majoritatea cercetătorilor consideră că acesta este înţelesul expresiei „a luat robia roabă.”
Acestea fiind spuse, Biblia nu expune cu precizie ce a făcut Hristos în timpul celor trei zile dintre moartea şi învierea Sa. Totuşi, se pare că El a proclamat victoria asupra îngerilor căzuţi şi/sau necredincioşilor. Ceea ce putem şti cu siguranţă este că Isus nu a dat oamenilor o a doua şansă pentru mântuire. Biblia ne spune că după moarte urmează judecata (Evrei 9:27), nu a doua şansă. Nu există un răspuns în totalitate clar cu privire la ce a făcut Iisus în timpul dintre moarte şi înviere. Probabil aceasta este una dintre tainele pe care le vom înţelege atunci când vom ajunge în cer, în glorie.
Ciprian Sarivan
Sarivan Ciprian 
N-am rezistat sa citesc pina la urma. E o stiinta despre vid
ApreciazăApreciază
Iisus demon
Acei care au avut tangenţe cu creştinismul ca religie, în special cea creştin ortodoxă, văd la suprafaţă o credinţă a compasiunii şi a milei faţă de om. Aparenţele pot înţela, o evaluare a surselor primare ale acestei religii va aduce mai multă lumină asupra adevărate-i esenţe. Să începem cu personalitatea lui Iisus Hristos de unde creştinismul a pornit doctrinar.
Numele Hristos este traducerea cuvîntului mesia (mai precis maşiah) din ebraică. Înseamnă „unsul”, apelaţia dată de evrei celui care va veni trimis de Iehova (numele dat de ei lui Dumnezeu) să îi salveze. Prin urmare Hristos trebuia să îndeplinească în primul rînd o misiune de salvare a poporului evreu. A astfel de salvare cuprindea eliberarea de sub jugul romanilor precum şi scăparea de răul uman şi social, ceea ce evreii numeau Diavol, Mamona, Belzebul, Lucifer, etc.
Venirea salvatorului poporului evreu era aşteptată de multe veacuri. Omul trimis de Iehova trebuia să fie nu numai un salvator al sufletelor oamenilor dar şi un rege din stirpea regelui David care era din neamul lui Iuda. Noul Testament argumentează că Iisus era din această spiţă şi prin urmare putea să-şi ceară dreptul de a fi rege al iudeilor.
Omul Iisus şi-a început misiunea cînd avea în jur de 30 de ani. Om fără carte, aşa cum se spune în Noul Testament, era totuşi proficient în regulile iudaice bazate pe Vechiul Testament şi pe alte scrieri existente la acea vreme. Treptat omul Iisus a format în jurul lui un grup de prozeliţi care deşi mic era perseverent în a-l urma în misiunea pe care şi-o asumase. Care erau caracteristicile ei?
Matei, 15, 24, redă cuvintele lui Iisus atunci cînd o femeie canaaneeancă chinuită de un demon îi cere ajutor. „Nu sunt trimis decît la oile cele pierdute ale casei lui Israel” răspunde el. Iisus astfel refuză spunînd mai departe că „Nu este bine să iei pîinea copiilor şi s-o arunci cîinilor”. Cu alte cuvinte Iisus îi numeşte cîini pe toţi oamenii care nu erau evrei. Mai departe, în conversaţia lor, femeia îi răspunde că şi cîinii mănîncă din fărîmiturile ce cad de la masa stăpînilor lor. Iată un episod din Noul Testament care redă vorbele unui om despre care mulţi cred ca este fiul lui Dumnezeu. Şi paradoxal aceşti oameni nu sunt evrei ci dintre cei pe care Iisus îi numea cîini.
O altă caracteristică a misiunii salvatorului era că trebuia să fie rege al iudeilor. A fost oare Iisus rege? Cu siguranţă nu. Întrebat dacă este rege al iudeilor omul Iisus spune că împărăţia lui este în ceruri, deşi evreii aşteptau un rege, aşa cum fusese David în vechime, care să aibă regat pe pămînt nu în cer. Deci nici această caracteristică a salvatorului evreilor Iisus nu a îndeplinit-o.
În misiunea salvatorul era inclusă pacea, pe cînd Iisus declară răspicat că a venit să aducă sabia nu pacea ca să-l despartă pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa (Matei, 10, 34-35). Cum poate vorbi astfel cel ce se credea trimisul lui Dumnezeu dacă Dumnezeul lui nu era cel a dezbinării? Cum am eticheta astăzi un om care ar spune că a venit la cineva în vizită cu dorinţa de a-i dezbina casa?
Tenacitatea cu care omul Iisus dorea să-i convingă pe evrei că el este mesia era deosebită. Aceasta a atras reacţii fireşti. Cărturarii zicea că îl are în el pe diavol, pe Beelzebul (Marcu, 3, 22). Oamenii ziceau că are duh rău (Marcu, 3, 30), că are demon (Ioan, 7, 20). Însăşi familia lui îl credeau că nu e în toate minţile (Marcu, 3, 21) nu credeau în el (Ioan, 7, 5). Omul Iisus etala cu adevărat o comportare demonică. Spune în Marcu, 3, 33, „Cine este mama mea? şi fraţii mei?”. Cum ar fi tratat un om astăzi care şi-ar respinge astfel rudele?
Noul Testament este plin de relatarea faptelor lui Iisus mai cu seamă cu scoaterea duhurilor necurate din oameni. În Marcu, 5, 11-13, se spune cum el a trimis duhurile rele într-o turmă de 2000 de porci. După acest episod oamenii l-au rugat să plece de acolo văzînd că lucrează cu demonii (Marcu, 5, 17). Fariseii, oamenii scoliţi în legea iudaică a acelor timpuri, îi spun că cu domnul demonilor (adică cu Satana) el îi scoate pe demoni (Matei, 9, 34). Mulţimea i-a zis că are demon (Ioan, 7, 20; Ioan, 8, 48). Iudeii au spus „Acum ştim că ai demon” (Ioan, 8, 52). Dar el nu a recunoscut argumentînd că diavolul nu poate lupta împotriva diavolului. Vorbele lui Iisus sunt fără sens. Să luăm de exemplu grupurile mafiote care se războiesc între ele deşi fiecare se află de partea răului. Faptele diavolului nu ţin de ideea că cei răi nu se bat cu cei răi precum Iisus vrea să argumenteze, cum că diavolul ar lupta împotriva lui însuşi. Scuza lui Iisus este puerilă, cei răi se bat cu toţi inclusiv cu alţi oameni răi de teapa lor.
Episodul cu scoaterea duhurilor din acel om şi trimiterea lor în turma de porci face se ne întrebăm ce a rezultat din intervenţia lui Iisus? Oare duhurile au murit prin moartea porcilor? Nicidecum, deoarece acele duhuri, aşa cum intraseră în acel om, sau cum ieşiseră din el pentru a intra în porci, tot astfel puteau intra în oricine altcineva. Pînă la urmă intervenţia lui Iisus s-a soldat cu moartea porcilor pentru că duhurile nu au fost distruse cum s-ar aştepta de la cineva cu intenţii bune. În Marcu 5, 12-13 se spune despre duhuri că l-au rugat să intre în porci şi el „le-a dat voie”, considerîndu-l astfel mai puternic decît ele. Prin urmare i-au cerut permisiunea ca de la cineva mai mare ierarhic ca ele. Deci Iisus dispunea cum dorea de duhurile rele. Ce s-a întîmplat cu acele duhuri? Cel mai probabil este că ele au intrat în Iisus, el fiind cel care avea putere asupra lor. Dacă Iisus ar fi avut cu adevărat putere de la Dumnezeu şi intenţii bune ar fi distrus acele duhuri nu le-ar fi transferat în porci ca apoi să fie lasate libere. Puterea lui Iisus era prin urmare dată de diavol.
Un alt episod din faptele acestui om posedat de diavol este cel cu zmochinul. Iisus era înfometat şi a găsit un zmochin care nu avea fructe. Supărat, îl blestemă pe zmochin: „Rod să nu mai porţi în veac!” după care zmochinul s-a uscat. Ce vină avea zmochinul că nu avea fructe ca Iisus să le mănînce? Să ne imaginăm că un astfel de om merge la casa cuiva şi cere mîncare. Nu i se dă pentru că oamenii din acea casă pur şi simplu nu au mîncare în acel moment. Apoi cel care a cerut mîncare îi blestemă ca în veac să nu aibă mîncare în casa lor. Cum ar fi etichetat un astfel de individ care aduce ocară unor oameni pentru că pur şi simplu nu au mîncare atunci cînd el vrea să mănînce? Este răul întruchipat care pur şi simplu nu gîndeşte decît răul. Cazul lui Iisus este tipic demonic. Un astfel de episod s-ar fi soldat astăzi cu a-i da cîteva beţe pe spinare „fiului lui Dumnezeu”.
Să luăm de exemplu una din învăţăturile acestui om referitor la ceea ce omul mănîncă. Iisus susţine că nu ceea ce intră în gură îl spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea îl spurcă pe om (Matei, 15, 11). Mai departe tot el spune că tot ce intră în gură se duce în pîntece şi iese afară, dar cele ce ies din gură pornesc din inimă, şi acelea sunt cele ce-l spurcă pe om, dar a mînca fără să-ţi fi spălat mîinile, aceasta nu-l spurcă pe om (Matei, 15, 17-20). Este o învăţătură de doi bani. Cîţi oameni cred că nu contează ce băgăm în pîntece? Dacă cineva bagă în gură otravă sau mîncare stricată nici nu mai apucă să o scoată afară că poate şi muri. Cît priveşte ideea că ceea ce iese din gură îl spurcă pe om cum spune Iisus, afirmaţia lui este de asemenea o aberaţie. Vorbele rele îl uşurează temporar pe om de răutatea din el, deşi aruncatul vorbelor pe alţii nu este o soluţie pentru a scăpa de răul din inimă.
Să analizăm acum doctrina păcatului promovată de Iisus, ideea cum că orice păcat şi orice blasfemie li se iartă oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfînt nu li se va ierta (Matei, 12, 31). Să presupunem că există o ţară în lume care are un sistem juridic ce respectă această învăţătură a lui Iisus. De exemplu, un om ticălos este prins în fărădeligile lui şi adus în faţa judecătorului care va aplica învăţăturile lui Iisus în cazul respectiv. Sunt consultaţi martorii care declară că învinuitul a furat, a bătut cinci oameni la beţie şi a omorît un om cu un cuţit. La judecată omul recunoaşte ticăloşiile făcute adăugînd că a cerut iertare lui Iisus pentru tot răul făcut. „Ai spus ceva împotriva Duhului Sfînt?” întreabă judecătorul. „Niciodată!” răspunde omul. Verdictul: „Eliberaţi-l că şi-a cerut iertare în numele lui Iisus Hristos, dar nu a hulit Duhul Sfînt!”. Poate o atare învăţătură a iertării veşnice să vină de la Dumnezeu sau de la Diavol? O astfel de metodă de a face dreptate oamenilor este înşelăciune curată, Dumnezeu nu poate iertă răutăţile oamenilor, cei vinovaţi trebuie să repare cumva răul adus şi să înveţe că repetarea răului nu va fi iertată prin simpla recunoaştere a greşelii. Învăţătura lui Iisus este prostie curată. O societate sănătoasă nu poate funcţiona pe astfel de învăţături fără sens.
Evreii în Vechiul Testament aveau o metoda mai logică, deşi nu era cu totul justă, ideea că se plăteşte ochi pentru ochi. Dar în învăţăturile lui Iisus privind aplicarea dreptaţii se vede mai degrabă mîna diavolului decît cea a unei forţe a dreptăţii. Numai diavolul trece cu vedere faptul că merge şi aşa, că simpla iertare dată de el diavolul poate absolvi pe om de relele pe care le face. Diavolul iartă de păcat pentru a-l ţine pe păcătos mereu în păcat. Este şi metoda folosită de Iisus pentru a-i menţine pe oameni în jugul suferinţei pe care a iniţiat-o în locul salvarii pe care trebuia să o aducă aşteptatul mesia, salvatorul evreilor. Este oare acesta salvatorul? Poate trimisul lui Dumnezeu să-i îndemne pe oamenii să se complacă în rele iertîndu-le tot timpul fărădelegile? Mai degrabă un spirit demonic face aceasta.
Să cercetăm cum Iisus crede că oamenii lui Dumnezeu pot fi deosebiţi de cei ai diavolului. În Matei, 7, 10-20, Iisus îi avertizează pe ucenici să se ferească de profeţi mincinoşi căci după roadele lor vor fi cunoscuţi. Preceptul este bine ştiut din Vechiul Testament, ideea că pomul se cunoaşte după rod. Să vedem ce roade a adus pomul lui Iisus după aşa zisa înălţare a lui la cer?
Creştinismul a pătruns treptat în lumea zisă „păgînă” prin înfricoşarea oamenilor asupra pedepselor ce-i aşteaptă dacă nu se vor supune noii învăţături. Această frică de pedeapsă persistă şi astăzi fiind practic hrana creştinismului. Fără continua teroare a diavolului care pîndeşte la orice pas creştinismul s-ar dezintegra. De remarcat este atenţia care se pune pe diavol ca personaj principal şi toate cele care vin cu răul şi suferinţa, răstignirea lui Iisus pe cruce, sîngele, patimile lui, etc. În cele din urmă Iisus pozează în învingător, chiar după ce a fost bătut în cuie pe cruce. Pe cei mai mulţi traumele mentale pe care le implantează în minţi frica, toate aceste aspecte ale suferinţei şi întunericului, îi bîntuie pe oameni toată viaţa. Deşi se spune despre „învingătorul morţii”, că a ajuns acolo la dreapta Tatălui sau, el priveşte cu detaşare întreaga panoramă care a urmat după „înălţarea sa”. Să vedem fructele date de pomul sădit de Iisus pe pămînt. Ce a urmat?
Războaie, măceluri împotriva evreilor şi ale altora, dezbinare veşnică printre cei care au urmat învăţătura lui Iisus, inchiziţie, arderea oamenilor pe rug, arderea cărţilor, obida oamenilor, cuceririle sîngereoase urmînd crucea însîngerată, care cînd era pumnal cînd cruce, şi multe alte „fructe” ale demonului „înălţat la cer”. Iisus s-a dus direct în iad de unde nici că-i pasă ce se întîmplă pe pămînt deoarece sistemul introdus de el funcţionează din plin ca fruct al faptelor „mîntuirii lui”. Salvarea care se aştepta din partea unui trimis al lui Dumnezeu este nonexistentă, Iisus este demonul care a adus durerea nu mîntuirea.
Cine este în măsură astăzi să evalueze misiunea „salvatoare” ale lui Iisus? Toţi cei care au avut tangenţă cu creştinismul! Salvatorul se dorea un personaj al salvării din durere nu cineva care aduce suferinţă prin sabia pe care cu adevărat a lăsat-o omenirii. Şi sîngele continuă să curgă şi astăzi şi va continua atîta timp cît oamenii venerează pe demonul care a adus suferinţă omenirii cu 2000 de ani înainte. Iată că în ciuda obiceiului diavolului de a minţi, totuşi de cîteva promisiuni s-a ţinut.
Care este spectrul creştinismului astăzi în lume? Nici o altă religie nu are mai multe secte decît cea creştină. Dezbinarea generată de Iisus încă de cînd era viu pe pămînt continuă astăzi cu aceeaşi forţă încît te întrebi cum de este posibil ca oamenii să interpreteze diferit ideile dintr-o carte care este destul de coezivă în conţinut, Biblia? Explicaţia nu poate fi decît că Biblia este o carte plină de contradicţii, atît Vechiul cît şi Noul Testament. Cel puţin Noul Testament este grosier privind salvarea oamenilor de la moarte de către cineva care nu s-a salvat pe sine însuşi. Oasele i-au putrezit de mult acolo în Orientul Apropiat. Evreii nu l-au acceptat pe Iisus deoarece nu era nimic în el să sugereze că-i poate salva, că-i poate elibera de sub jugul romanilor aşa cum se aştepta de la un rege din spiţa lui David.
Cine a fost Iisus? Respingerea lui de către evrei în mod automat îl califică drept impostor şi amăgitor. Nimeni nu a făcut o evaluare mai justă asupra cine a fost Iisus decît poporul din care face parte şi în mijlocul căruia a trăit. Şi ei l-au categorisit drept amăgitor. Învăţăturile ieftine şi stupide ale lui Iisus au mai mult marca răului decît cea a binelui. Omul Iisus este un caz demonic a cărui misiune „salvatoare” a supravieţuit prin conjunctura istoriei, prin frică pe care o împlîntă în minţile oamenilor aşa cum numai duhurile rele fac, deghizînd răul într-un ambalaj pe care scrie fericire şi salvare. Dezbinarea adusă de „fiul lui Dumnezeu” continuă să ne macine sufletele şi să ne despartă inimile cu sabia pe care a promis-o. Şi asta avem astăzi: fiul despărţit de tatăl său, fiica de mama sa, aşa cum se arată în Matei, 10, 34-35. Creştinismul este un cult demonic, cea mai mare minciună care a putut vreodată exista în omenire: venerarea unui demon ca „fiu al lui Dumnezeu”, Iisus.
Vă veţi întreaba cum se explică atîtea frumuseţi văzute în biserici şi catedrale? Există realmente creaţii minunate care glorifică amintirea narativă a celui care a fost Iisus. Răspunsul este că aceste minunăţii sunt rodul idealului minţii omeneşti, nu cel al învăţăturilor lui Iisus. Creştinismul este o religie parazitară care se întinde oriunde poate să ajungă cu teroarea fricii. Oamenii au creat cu mare elan frumuseţi în biserici şi catedrale pentru a contracara urîciunea creştinismului originar al lui Iisus, idealizînd aspectele durerii, portretizînd un Iisus cu faţa blîndă şi resemnat în faţa morţii, postura victimei care induce milă în cei care o privesc. Dar cînd este să evaluăm obiectiv consecinţele acestor aberaţii doctrinare gunoiul creştinismului iese la suprafaţă în felul de a se comporta al oamenilor, în modul lor de existenţă, în violenţa şi răutatea socială a unor creştini, deoarece Iisus le-a promis că orice li se poate ierta afară de blasfemia împotriva Duhului Sfînt (Matei, 12, 31). Oamenii sinceri aflaţi printre creştini sunt doar victime credule care resemnaţi şi depăşiţi de înţelegerea reală a demonismului lui Iisus nici nu ştiu practic în mîna cui se află.
Puterea politică de-a lungul timpului a înţeles cu realism marele potenţial de manipulare a creştinismului care a fost folosit de toate sistemele sociale inclusiv comunismul care iniţial l-a respins. Ulterior creştinismul a fost tolerat şi folosit în slujba noilor guvernanţi comunişti care, înclinaţi spre rău, exploatare şi minciună, s-au aliat cu cei de-o teapă cu ei, cei care îl slujeau de Diavol întocmai ca şi ei, dar folosind metodele demonului de pe crucea însîngerată, Iisus „salvatorul omenirii”.
Despre cel care a scris aceste rînduri nu este nevoie să vă întrebaţi cine este. Un om îndrăzneşte să gîndească în cele aşternute aici. Am scăpat de frică, mă simt uşurat, nu mai port jugul crucii, nu mai sunt un întemniţat al lui Iisus. Privesc la cer, la soare şi mă gîndesc cum oamenii acestor vremuri mai pot crede că undeva în Orientul Apropiat, Dumnezeu şi-a trimis pe fiul său unic să „moară” pentru ca noi să avem viaţă veşnică. Dacă un astfel de Dumnezeu face experimente cu noi să afle că nu i-au reuşit. Dar dacă este mîna Diavolului întreaga decepţie a reuşit. Sunt milioane şi milioane de oameni care au asimilat patologia lui Iisus, un spirit demonic de care omenirea este influenţată în prezent în proporţii gigantice. Aceasta ne duce la pieirea anticipată de demon în viziunea apocaliptică din Noul Testament. „Salvatorul” demonic ne învaţă să ne tîrîm, cum să murim, nu cum să trăim, aşa cum un adevărat fiu de Dumnezeu ar face-o. Demonul Iisus ne-a adus încet şi sigur la marginea prăpastiei de anihilare a omenirii.
ApreciazăApreciază
dati draga, nu te plictisesti sa dai copy-paste pe toate posturile religioase?
Te-am gasit si la Flo Dubios http://blog.dubios.ro/recapitulare-viata-si-moartea, in aceeasi zi cu exact acelas comentariu. Esti jalnic(a), serios!
Ciprian, vb lui Sandu, nici eu nu am putut citi pana la sf articolul.
ApreciazăApreciază
Balada creştinului sincer
Fraţi creştini din lumea mare
dac-aveţi vreo întrebare
despre Domnu’ nostru Isus
la răspuns eu sunt dispus.
Cu Isus am legământ
că El este cel mai sfânt.
Toată lumea vreau să ştie
că trăiesc în bucurie!
Astă noapte-am venit beat
şi nevasta m-a certat.
Uite-aşa m-am enervat
şi când m-am trântit în pat,
am oprit-o să mai caşte
i-am dat câteva la coaste.
Să ţină minte vroiam,
că e coastă din Adam.
Dimineaţa m-am trezit
cu nevasta am vorbit.
Mă gândeam să-i cer iertare
dară nu am fost în stare.
Că riscam să mă refuze,
că femeile-s cam zuze.
Dară Domnul Împărat
Isus cel nevinovat,
El nu este supărat.
I-am spus în gând răspicat
ce-am făcut când am fost beat,
şi-aşa Domnul… m-a iertat.
Ori de câte ori greşesc
tot la Isus mă gândesc.
Că El fără ezitare
mă scoate din supărare.
Doamne m-am tot întrebat,
c-aşa fără de păcat,
cu Hristos în legământ
mă gândesc că aş fi sfânt.
Oare cum este chemat
cel ce nu are păcat?
Tu mi-ai luat păcatele
n-am primit pedepsele.
Îmi ziceam şi eu cumva,
oare este drept aşa?
Tu să ierţi la infinit?
pe cel ce s-a pocăit?
Că Satana de-ai greşit
iute că te-a pedepsit.
Mă întreb de acest gest?
Satana pare onest.
Dar cu Domnul meu Iisus
păcatele-s duse sus,
unde se acumulează,
c-aşa Domnul… ne salvează.
De păcatele le ţine
un gând în minte îmi vine:
Nu cumva Domnul Hristos
este mare păcătos?
Dacă mai gândesc un pic
nu mai înţeleg nimic.
Cine-i sfânt şi cine-i drac?
Dar mai bine-ar fi să tac.
Metoda funcţionează,
asta nu se contestează,
am ajuns un om de vază.
Drac sau sfânt ce mai contează?
Cu Isus am legământ
că El este cel mai sfânt.
Toată lumea vreau să ştie
că trăiesc în bucurie!
ApreciazăApreciază
http://blog.dubios.ro/recapitulare-viata-si-moartea
Doru, am inteles draga, iti plac baladele :))
De jale banuiesc, ca asta cred ca se doreste a fi vesela dar e de toata jalea…
Eu chiar nu va inteleg, ce-i aia sa postezi aceeasi prostie pe toate blogurile care va ies in cale??? Incerc totusi o varianta: iti place mult si vrei sa impartasesti cu altii comoara de pret pe care o ai?!
Esti falit omule, sorry!
ApreciazăApreciază
Sminteala moaştelor
Ca să vezi ce e prostia,
omul pupă azi mumia
şi „salvatul” se renaşte,
ajutat de sfinte moaşte.
Omul cel evlavios,
ortodoxul credincios,
pupă moaştea şi pe os,
şi pe cărniţă,
că-i nectar de garofiţă.
O poveste am aflat:
Unul noaptea a intrat
în capelă furişat.
Cu iubire de Hristos
săruta moaştea vârtos
şi pe faţă şi pe dos.
Că în ziua ce-a trecut
timp prea mult nu a avut.
Cu mulţimea împrejur
a pupat doar un femur.
O demonică sminteală.
Cultul moaştelor e boală!
ApreciazăApreciază
„Cultul moastelor” reprezinta ultima faza de descompunere a crestinismului, decaderea acestuia in magie neagra. Grotescul si sminteala venerarii unor cadavre nu poate avea nimic in comun cu o religie pura, elevata.
ApreciazăApreciază
Draga Dati,desi sunt un liber cugetator si nu cred ca Isus a fost fiul lui Dumnezeu,Dumnezeul Insusi coborat pe Pamant ,ci un om ,dar cu enorm de multe invataturi inspirate de Dumnezeu,de spiritul Sau,vreau sa-ti spun ca asa tampenii n-am mai citit de mult ! N-am crezut ca cineva in zilele noastre ,dupa ce a citit toate invataturile lui Isus sau ale ucenicilor sai din Noul Testament,sa creada ca Isus era demonic !Parerea mea e ca desi scrii legat si destul de elaborat,deci nu esti vreun prost ,interpretarile tale la anumite versete sunt clar cu intentie de a ponegri si nu de a intelege ! Ca evreii asteptau un anumit tip de rege ,problema lor,nu vad de ce trebuia Isus sa se conformeze dorintelor si asteptarilor lor ! Omul acesta a crezut anumite lucruri, a avut alte vederi fata de anumite credinte ,vezi ochi pt ochi ,dinte pt dinte ,inlocuit cu iubitul dusmanilor,sa te rogi pt ei,sa-ti doresti sa se schimbe candva,cu cat mai repede cu atat mai bine,ceea ce mi se pare f nobil si a murit pt ele(ideile si credintele sale) !Ca a inviat sau nu, ca si-a revenit sau nu dupa cele 3 zile,pt mine nu e asa important,a lasat niste invataturi,ele sunt f bune,daca le interpretezi corect si nu esti carcotas si le rastalmacesti asa cum iti convine pt a-ti sustine punctul de vedere ,dar sa ajungi sa-l vezi demonic ,asta chiar m-a lasat masca !La fel, evrei idioti,rai din timpul lui l-au acuzat de aceleasi lucruri,ca ar fi demonic,dar cel putin pe ei ii calcase pe bombeu,le aratase ca sunt fatarnici,ca au o religie de fatada doar pt a impresiona pe cei din jur ,dar tie ce ti-a facut Isus ? Nu inteleg ,de ce „de frica ” trebuie sa accepti invataturile lui Isus ?Daca crezi ca sunt bune le accepti,daca nu ,nu le accepti,e simplu,in rest ,Dumnezeu cu mila! Faci tampenii platesti,nu faci ai o viata linistita! Nu inteleg ,iar,cum oameni inteligenti nu vad ceva simplu,daca Isus a tot vorbit de iubire,iertare,apreciere sincera a calitatilor sufletesti sau spirituale a semenilor tai,chiar si a dusmanilor(vezi episodul cu romanul caruia i-a fost vindecata sluga), poti sa crezi ca nu-si iubea familia,fratii,mama,surorile ,eu sunt uimit cum un episod in care Isus extindea familia sa si la cei care care cred si urmeaza invataturile sale ,intr-un episod in care isi respinde familia proprie ! Trebuie sa fii carcotas sau nu prea inteligent ca sa crezi asta ! Cat despre invatatura,ca a venit sa aduca sabia, razboiul,dezbinarea si despartirea intre mama si sora si frate si tata,aici iar trebuie sa fii carcotas si sa vezi ca Isus avea ,de fapt ,o personalitate dubla,cand bland,iertator,milos,cand razboinic, pus pe dezbinat familii sau mai stiu eu ce ! E vorba de efectul invataturilor sale intr-o familie ! Daca tatal tau face infractiuni pe care tu le stii,amandoi auziti invaturile lui Isus,tu le accepti si ii spui tatalui tau ca face rau ,dar pe el il doare in cot,de dreptate,de rasplata si dreptatea divina,e clar ca vor aparea disensiuni intre membrii familiei ! Deci invatatura lui Isus e mai mult o profetie de ce se poate intampla cand invatatura sa ajunge intr-o familie !Daca tu vezi ceva rau in asta,ai o problema si poate preferi familiile mafiote sau politice din ziua de astazi in care membrii familiei tac mâlc la toate mizeriile,inselaciunile,furturile pe care capii familiei,in special barbatii,le fac si in schimbul prosperitatii financiare,bunurilor pe care le primesc de la parintii lor,sunt complici la toate rahaturile tatalui ,desi pe multe dintre ele le stiu!Cat despre sefia sa in lumea diavolilor,asta m-a amuzat teribil si comparatia cu lumea mafiota in care clanurile se impusca intre ei,m-a convins ca esti istet ,dar pornit sa demonstrezi ceva care te apasa !Daca vrei sa faci prostii nu te opreste nimeni,nici Isus ,nici Dumnezeu,nici nimeni,esti fiinta libera cu alegere proprie si pt fiecare fapta vei plati ,aici sau dincolo ! E o lege a naturii,orice actiune are o consecinta!Daca de frica crezi tu ca se fac majoritatea crestini,te inseli amarnic ! Am vazut o multime de crestini indragostiti de Isus si invataturile sale,deci asta e valabil doar in cazul celor mai putin invatati,care nu sunt putini,recunosc ! Ca ai scapat de jugul crucii si esti usurat ,f frumos ! Nu ti-a pus nimeni jugul ,daca ti l-ai pus ,ti l-ai pus singur,nimeni nu e obligat sa creada ce a spus Isus!El a facut niste profetii pt cei care nu-l urmeaza(invataturile sale) si fiecare va vedea consecintele faptelor sale aici sau dincolo! O alta greseala de interpretare care am mai intalnit-o si la alti critici biblici este sa confunzi asa zis intitulatii crestini, cu invataturile lui Isus sau cu Isus ! Cine spune ca e crestin,dar nu urmeaza invataturile sale ,nu e crestin ,ci se minte ,dar nu e vinovat pt asta Isus sau invaturile sale,deci toata demonstratia ta cu efectul crestinismului in istorie,cade,cei care au tradat invataturile nu au fost crestini ,ci oameni de 3 lei care mai bine ramaneau pagani,liber cugetatori sau atei ! Mai am multe sa-ti spun ,dar te las in euforia ta ,creata de faptul ca ai scapat de jugul lui Isus,cine ti l-o fi pus si fericirea ca ai scapat de demonul Isus,am ras teribil la asta ! Daca tot critici crestinismul ,pe Isus sau invataurile sale,macar fa-o cu chestii mai serioase,nu tampenii de astea !
ApreciazăApreciază
Problema moaştelor în România
De la Revoluţia din decembrie 1989 încoace, în România se manifestă un fenomen unic în lume: ţara importă moaşte. Este paradoxal că activitatea este complet necenzurată. Cu alte cuvinte nu se ştie public cu certitudine cine sunt acei oameni mumificaţi. Tabuul religios împiedică cercetări obiective asupra persoanelor mumificate declarate sfinte. Mărturia celor care aduc astfel de corpuri, sau bucăţi din ele, în România este îndeajuns ca justificare în sistemul de legi.
Ne întrebăm pe bună dreptate de ce, cei care renunţă la moaşte în favoarea aşezămintelor religioase ortodoxe din România, fac aceasta? La ce preţ monetar sunt procurate aceste achiziţii? Tranzacţiile rămân secrete, credinciosul creştin ortodox neavând acces decât la pupatul moaştelor. În prezent în România s-au acumulat sute de moaşte, revista Lumea credinţei, anunţă cu mândrie că iar au sosit moaşte de pe undeva din lume, vestea dorind să fie o bucurie pentru creştinul ortodox.
De ce renunţă alţii la moaşte în favoarea românilor ortodocşi? Este o întrebare care surprinde pe oricine nu numai pe credinciosul creştin ortodox. Oare acei oameni nu mai au nevoie de puterea sfântă a moaştelor? Sau au constat că nu sunt deloc sfinte? Sau poate că la un preţ bun pot renunţa, astfel că moaştele intră şi ele în circuitul comercial ca orice bun de consum (sigur că aici nu este vorba de a le consuma, ci de a servi ca produse care îl aduc pe cel care le pupă mai aproape de mântuire).
Aceste nedumeriri nasc câteva ipoteze plauzibile:
1. Dându-şi seama ca bate un nou vânt al raţiunii, proprietarii moaştelor vor să scape de ele realizând grotescul şi sminteala venerării unor cadavre. I-au găsit pe românii ortodocşi singurii care să le accepte.
2. Proprietarii moaştelor vor dobândi beneficii băneşti care îi satisfac, astfel că renunţă la moaşte din dorinţa de profit.
3. Proprietarii moaştelor ştiu că mai devreme sau mai târziu pot fi implicaţi juridic privind provenienţa moaştelor. Analizele forensice pot dovedi falsul corpului mumificat. Mai mult, experţii pot descoperi că acel corp de „sfânt” de fapt a aparţinut unui om ucis undeva, neavând astfel nimic din sfinţenia ce i se atribuie, ci fiind un rezultat al crimei cuiva.
4. Moaştele sunt folosite pentru a transporta droguri, scăpând de controlul vamal deoarece trec drept obiecte de cult.
5. Criminalii vor să scape de acele cadavre care pot fi dovada că au comis crime. România, ca ţară predominant ortodoxă, prin regimul de cult al moaştelor, reprezintă protecţia cea mai sigură ca acele crime să nu fie descoperite.
Raţiunea ne îndemnă să credem că motivaţia altruistă de a renunţa la moaşte sfinte nu poate exista atîta timp cât proprietarii lor mai cred în puterile moaştelor. Moaştele sunt nepreţuite pentru cel care crede în beneficiile lor de a-l apropia pe om de viaţa veşnică promisă de Iisus. În plus, prin venerarea lor, moaştele sunt o sursă sigură de venituri încasate de la cei care le pupă. Nu rămâne decăt să credem că beneficiile de a renunţa la moaşte, spre a le exporta României, întrec pe cele de a le păstra.
Vremea nu este departe când statul român va lua măsuri ca moaştele aşezămintelor ortodoxe să fie cercetate forensic şi astfel să se afle vechimea acelor cadavre mumificate şi poate chiar identitatea acelor oameni morţi. Mitul inviolabilităţii moaştelor se va spulbera odată cu primele cercetări în această direcţie. România a ajuns în prezent un dumping, locul unde se aduc mumiile „sfinte” ca bătaie de joc făcută acestui popor credul în „păstorii” lor ortodocşi. Românilor ortodocşi li se oferă cu neruşinare grotescul şi sminteala venerării moaştelor, a cadavrele mumificate ale unor oameni spre „mântuirea” sufletelor lor. Nu poate fi un exemplu mai relevant de descompunere religioasă a unui crez care se hrăneşte spiritual din morbidul moaştelor.
ApreciazăApreciază
Interesant articol pepa!
Si cand te gandesti ca trebuie doar sa-ti pui mintea la treaba 🙂
Iata ce spune cartea biblica Numerele cap 19:11. „Cine se va atinge de vreun mort, de vreun trup omenesc mort, sa fie necurat timp de sapte zile”.
Nicigand de moaste sfinte. De moaste necurate…da!
ApreciazăApreciază
Noul Totalitarism Creştin (I) de Victor Potra
Suntem într-un joc inegal în care de o parte a liniei se înghesuie apologeţi bătându-se pe crucea ce la dă dreptul să spună inepţii sub acoperirea credinţei, iar de partea cealaltă e gol. Oamenii decenţi se ascund prin colţuri, mintea deschisă la conceptul de alteritate a devenit un păcat şi-o ruşine. E plin de emisiuni credincios-plângăcioase – la Radio Cultural de exemplu, e plin de profeţi şi de închinări, de sfaturi cum să fii un bun creştin, de o propagandă imbecilizantă îndemnând la supunere, conformitate, cuminţenie prost înţeleasă (căci nu vreau să confund cuminţenia autentică a lui Noica sau Brâncuşi)… Iar de partea cealaltă a graniţei nu se ridică nimeni, nici măcar de sămânţă, un glas puternic să apere teritoriul din ce în ce mai restrâns al omului liber, explorând cu gândul fără restricţii cretinizante, fără ierarhii celeste care să ne structureze lumea înainte de a o cunoaşte…
Cine ridică mânuşa pentru copiii obligaţi să facă religie în şcoli, cărora li se omoară întrebările înainte de a se naşte?… Cine le spune că Doamne-Doamne e o opţiune, nu o realitate obiectivă? Cine ridică o voce să-i apere să nu se întrupeze cretini înainte de a avea şansa de a se naşte spiritual, autentic, pe propriile picioare? Cine mai luptă împotriva totalitarismului religiei, acum, când partida a fost câştigată, şi banii şi puterea şi respectabilitatea şi cariera vin în România cu o aură moderat creştină, neapărat ortodoxă… Intelectualii blazonaţi sunt dresaţi, fac frumos la religie, mai ales ortodoxism, mai nou şi la politică.
Nu sunt neapărat cel chemat să aprindă revolta faţă de călăritorii noştri spirituali, faţă de călăii mirărilor noastre, faţă de păduchii care ne drenează energia sufletească în ritualuri scălâmbe, în închinăciuni de automatism, în bisericisme ritualic obsesiv repetate, faţă de profitorii fără ruşine ai speranţei noastre de minune, de gând mai adânc, de mai bine, faţă de adunătorii de suflete supuse, de penitenţe, de renunţări, de îngrădiri şi reguli, faţă de cei ce ne dau binecuvântarea să-i slujim, să le spălăm picioarele, să le sărutăm mâinile, să le umflăm buzunarele, să le sacrificăm bunul nostru cel mai de preţ – discernământul…
Nu sunt neapărat cel chemat, dar aş vrea să fiu măcar cel ce-l cheamă, ce-l anunţă, măcar Ioan Botezătorul… Vestitorul Celui ce dărâmă Casa Voastră… Şi băgaţi de seamă, templul vostru e putred, şi e prea gol locul din faţă ca să nu vă vină apocalipsa ipocriziei voastre pe cap taman când credeaţi că vă descurcaţi mai bine. Vă zornăie arginţii în cuvintele calpe, nu mai ştiţi nici măcar să vă îngrijoraţi, sunteţi deţinătorii adevărului universal, aveţi o turmă supusă bună de muls, tuns şi îndrumat, aveţi toate atuurile… Aţi uitat să vă temeţi! E plămada din care se-ntrupează furtuna, şi vreau să cred că sunt ameninţarea ei, măcar primul nor care să vă întunece fizionomiile greţos de senine. E timpul să stea cineva în faţa lăcomiei voastre de suflete, să vă spună cineva „Îndeajuns!”, v-aţi lăfăit destul, înapoi în cocină, lăsaţi credinţa să crească acolo unde năzuie cu adevărat şi lăsaţi-i pe cei liberi sa FIE!
Chem pe cei ascunşi prin colţuri, de cealaltă parte a baricadei, supravieţuind cu crezurile ascunse, jenaţi de prostie şi în acelaşi timp speriaţi de virulenţa bolii numită religie creştină ortodoxă, să iasă din ascunzătoare şi să-şi strige dreptul la existenţă, la a fi altfel… Fiţi voi înşivă sau curând nu va mai rămâne nici un loc pentru libertatea de gândire, pentru spiritele neîngenunchiate… Nu mai e timpul decenţei şi delicateţei. În acest moment preopinenţii noştri sunt ca porcii în cofetărie: grohăie şi înghit tot, ucid viitorul nostru, ne imbecilizează copiii în şcoală, rânjesc la noi ca un prădător la o specie pe cale de dispariţie… Şi ne vânează… Şi ne obosesc, uneori până la convertire…
Eu am obosit… să-mi văd doar de viaţa mea… să-mi instruiesc copilul acasă cum e cu Universul, cu stelele, cu sistemul solar, cu evolutia, să-l apar de tâmpeniile cele mai agresive care le învaţă la ora de religie – „o stea căzătoare, a bătut un înger din aripi”… Din fericire a învăţat la grădiniţă despre meteoriţi. Particulară, bineînţeles, ce vă închipuiţi, că învăţământul românesc de stat a scăpat la vreun nivel de contaminare… Am obosit să-mi văd doar de viaţa mea într-o lume strâmbă care o ia razna, e lumea pe care i-o las moştenire, şi mă ridic… Din letargie…
Şi urlu:
VREAU!
Despărţirea dintre social şi religie, restaurarea moralei independent de credinţă, revalorizarea cunoaşterii în sine dincolo de acceptarea utilitaristă, promovarea gândirii deschise care poate judeca relaxat în termenii de posibil, dezirabil, adevăr alternativ, combaterea mitocăniei cultoide a lui corect – greşit, noi versus ei, demascarea celei mai mari escrocherii din istorie bazată pe speranţă şi în genere cotonogirea spirituală a tuturor deţinătorilor de adevăruri absolute cu tot cu adevăruri.
Mulţumesc.
Nu ştiu pentru ce…
Acest articol a fost scris pe duminică, august 17th, 2008 la 6:54 pm şi este înscris în Eseu, Pamflet. Poti urmari orice raspuns la aceste articole prin intretinere RSS 2.0. You can leave a response, or trackback from your own site.
ApreciazăApreciază
Iisus în conversaţii cu Satana
– Lumea a cam luat-o razna, spune Satana. Romanii fac ordine în imperiul lor, au acum un cod de legi al drepturilor omului şi funcţionării societăţii. Grecii tot filosofează şi au ajuns la teme de un fin rafinament. Este timpul să dezbinăm lumea. Pentru asta te voi trimite într-o misiune de excepţie.
– O accept bucuros tată, spune Iisus. Dar cum o să mă descurc? Nu am experienţă în cele lumeşti. Aici la noi regulile sunt altele.
– De asta nu te îngrijora, vei primi inspiraţie pe parcurs. Te vor ajuta şi ai noştri prin duhuri sosite acolo pe pământ.
– Cum vom proceda, întreabă Iisus curios.
– Iată cum! Acolo în lume se găseşte un popor ai cărui oameni se cred aleşii lui Iehova. În prezent situaţia lor este destul de critică, sunt sub stăpânirea romanilor şi aşteaptă izbăvirea. Misiunea îţi va fi uşurată de faptul că ei cred de multe veacuri în sosirea unui salvator al neamului lor. Se pare că acel om întârzie dintr-un motiv pe care numai Iehova îl ştie. Ştii bine că noi nu ne băgăm în problemele raiului.
– Asta ar mai lipsi. Le avem pe ale noastre. Dar e drept că ducem lipsă de animaţie pe aici. Ce era pe vremea imperiului asirian! Curgea sângele! Vremuri bune apuse!
– Ne-ar trebui suflete noi, nu crezi? E plictisitor să-i tot chinuim pe aceiaşi.
– Dar dacă intervine Iehova? întrebă Iisus cam îngrijorat. Că doar este vorba de poporul lui, nu de unul oarecare.
– Nu-ţi face griji! Ce ne poate face Iehova? Mai rău ca aici unde poate fi?
– Că bine spui tată. Să luăm noi iniţiativa în acest caz.
– Aşa că le vom trimite noi salvatorul aşteptat, continuă Satana. Să vedem ce va ieşi.
– Ce vom face practic? îl mai întreabă Iisus.
– Poporul ales crede că mântuitorul le va veni din spiţa regelui lor David, cel mort cam cu o mie de ani în urmă. Îl ştii bine, este cel care făcuse tot felul de rele, când trăia pe pământ, şi de fiecare dată se pocăia amarnic. A fost de-al nostru. Vrajba i-a stăpânit timp de veacuri pe urmaşii lui şi a tot curs sânge din ei. Vom face şi acum să curgă sânge. Tu te vei naşte în casa cuiva care este din acel clan. Este unul Iosif în Betlehem şi are ca nevastă pe Miriam. Ei bine, vei apărea pe pământ în casa lor.
– Îi ştiu. Au deja câţiva copii. De ce nu alegi un alt cuplu?
– Miriam trebuie să fie virgină, va trebui să rămână aşa chiar şi după ce naşte.
– Păi …
– Ideea este ca situaţiile pe care le vom crea să fie aşa de stupide încât oamenii să creadă că este imposibil să fie altfel. Deci reţine, Miriam este virgină, te va naşte pe tine şi va rămâne tot virgină.
– Bine tată, tu ştii mai bine ce faci cu femeile pământene.
– Un ultim sfat, pe care trebuie să-l urmezi cu sfinţenie, repet … cu sfinţenie: Spune-le deschis că eşti salvatorul lor, că ai venit să îi dezbini şi că ai vrea să arzi lumea. Învaţă-i să nu se opună răului, să-şi iubească duşmanii şi să aspire să fie săraci cu duhul ca să poată ajunge în împăraţia cerurilor, adică la noi, căci în rai merg cei cu duh.
– Dar cum vor reacţiona ei la spusele mele? Cum vor crede că sunt mântuitorul lor dacă le spun toate acestea?
– Marile absurdităţi sunt greu de contestat. Ei vor găsi explicaţii potrivite la învăţăturile tale aberante.
(După 33 de ani misiunea lui Iisus printre evrei se încheie. Revenit acasă el este foarte supărat.)
– N-a ţinut, îi spune el lui Satana. M-au bătut, m-au schingiuit, m-au umilit şi m-au răstignit. Mi-au pus pe cap coroana de spini a lui David. Paştele mamii lor, că iudeii nu sunt proşti pe cât credeam noi. Am ratat totul.
– Nu te grăbi cu concluziile băiete. Este încă prematur să evaluăm lucrarea făcută de tine.
– Ce mai pot spera tată? Până şi cel mai credincios dintre apostolii mei m-a părăsit. Petru era cel mai prost dintre toţi. Credea că mă voi salva de la crucificare prin puteri miraculoase. Îi spusesem sincer că se va dezice de mine şi nu m-a crezut. Şi aşa s-a şi întâmplat după ce a văzut că am murit.
– Da, sunt probleme, dar vom vedea ce va ieşi. Au mai rămas câţiva idioţi care mai cred că ai fost salvatorul iudeilor, deşi nu te-ai salvat nici pe tine. Nu e pădure fără uscături. Ne putem baza pe ei.
(A mai trecut un timp şi numărul celor care încă mai credeau în Iisus a tot scăzut. Satana este alarmat.)
– Suntem pe punctul de a rata toată strădania ta băiete, îi spune el lui Iisus. Dacă nu luăm măsuri urgente totul s-a dus pe râpă. Trebuie să intervenim cumva. Cel mai bine este să convingem pe cineva care acum are mare râvnă şi-i prigoneşte pe creştini. Îl vom redirecţiona pe acel om.
– Este unul Pavel din Tars, fariseu şcolit şi vorbeşte bine trei limbi.
– El va fi omul nostru, spune Satana. Tu să-i apari ca o vedenie luminoasă şi să-i spui câteva cuvinte care-l vor convinge că eşti viu undeva.
– Voi face întocmai.
(Este anul 1000 d. Hr. Satana şi Iisus privesc de sus din cer ce se întâmplă pe pământ.)
– Măi fiule, acum îmi dau seama ce bine ai lucrat! îi spune Satana. Uite-i pe nătărăii ăia cum cred că a venit sfârşitul lumii. Sunt adunaţi prin biserici, se roagă fierbinte şi aşteaptă catastrofele pe care le-ai promis. Mă întreb ce vor zice când vor constata că timpul a trecut şi lumea nu s-a sfârşit? Oare se vor trezi la realitate?
– Nici gând, spune Iisus cu mândrie. Misiunea mea a fost bine îndeplinită. Ai văzut că sute de ani a fost beznă în sufletele creştinilor şi au tot venit aici la noi în lumea întunericului. Am urmat exact ce mi-ai spus. Tâmpeniile pe care le-au învăţat de la mine sunt aşa de mari încât oamenilor li se pare imposibil să fie altfel. Şi am fost sincer, le-am mărturisit deschis că venisem să dezbin lumea şi să-i dau foc. După moartea mea creştinii au fost într-o continuă vrajbă, iar lumea lor într-un foc al războaielor şi distrugerilor.
– Am citit şi eu ce spui în Matei, 10, 34-35: „Să nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n’am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să-l despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra ei”. Iar în Luca, 12, 49 le spui clar: „Foc am venit s’arunc pe pământ, şi cât aş vrea să fie-acum aprins!”.
– Cât puteam să fiu mai explicit, tată, nu? Învăţăturile mele au dat roade, creştinii nu s-au opus răului şi el s-a tot răspândit prin lume. Lipsiţi de duh, cei mai buni creştini au venit la noi. Ştii bine cât de ocupaţi suntem.
– Am parcurs şi aceste vorbe înţelepte ale tale, spune Satana. Că bine zici în Matei, 5, 39: „Nu staţi împotriva celui rău” şi în Matei, 5, 3: „Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor”. Mă minunez şi eu ce băiat deştept am. Să vedem ce va urma. Le-ai lăsat Apocalipsa care le poate da lovitura de graţie.
(Este anul 2010 d. Hr. Satana şi Iisus sunt iarăşi la discuţie despre cum mai pot evolua lucrurile pe pământ.)
– Se apropie 2012, spune Satana. Nătărăii se pregătesc iarăşi de sfârşitul lumii. Se scriu cu grămada cărţi cu tematica zilelor de pe urmă. Au apărut şi filme care arată scenariile de groază ale Apocalipsei. Nu credeam că poţi fi aşa destoinic măi băiete. Au trecut aproape 2000 de ani de la marea ta misiune de salvare şi lumea este mai însângerată ca oricând.
– Ţi-am spus papa ca am lucrat bine.
– Ai grijă cum vorbeşti! Papa să-i spui ăluia de jos, de la Roma, nu mie. Mai păstrezi reminiscenţe atavice de pe pământ.
– Iertare.
– Să trecem peste asta. Ce crezi că va urma? Le-ai băgat în minţi frica de acele catastrofe scrise în Apocalipsă. Şi toate nenorocirile se petrec odată cu venirea ta a doua ca să-i salvezi. Aşa specie întâlneşti rar în tot universul! Le-ai spus clar că vei veni să le aduci distrugeri de neimaginat şi ei nătângii te cred în continuare mântuitorul lumii. Mare minune ai făcut!
– Tată, eu cred că am fost sincer şi clar în Apocalipsă. După toate acele distrugeri mă voi întoarce pe pământ pe un cal alb, voi avea ochii ca para focului şi voi purta o mantie stropită cu sânge. Cu sabia din gură voi lovi neamurile, iar cu toiagul de fier le voi păstori. E scris în Apocalipsă capitolul 19, versetele 11-15.
– Am văzut, am văzut. Aliura ta, îmbrăcămintea şi armamentul fac cinste locului tău de baştină. Ochii ca para focului, sângele, sabia şi toiagul de fier cu care-i păstoreşti mult mai bine decât cu o bâtă. Că doar nu degeaba ei îţi spun Mielul.
– Nu mă puteam duce la ei cu flori, nu? zice Iisus.
– Asta ar putea să o facă Iehova nu noi, trage Satana concluzia. Mă intrigă totuşi faptul că după ce faci atâtea omoruri dai un ospăţ divin tuturor păsărilor, o petrecere cu cărnuri de oameni şi cai. Scrie în Apocalipsă capitolul 19, versetele 17-18. Pe oameni înţeleg că ai vrut să-i termini, dar cu caii ce-ai avut?
– Caii îi transportau pe păcătoşi, se scuză Iisus.
– Bine gândit, spune Satana. Ca să se înveţe minte şi caii. În altă ordine de idei văd că sunt în prezent pe pământ milioane şi milioane de creştini care se roagă fierbinte „Vino Iisuse!” Crezi că mai e nevoie să te duci din nou? Lucrurile merg foarte bine acolo. Ei sunt deja bine direcţionaţi şi o a doua venire a ta ar părea de prisos.
– Am făcut totul temeinic, am prevăzut chiar pericolul ca ei să se salveze cumva în final. Filosofii, gânditorii, oamenii politici, teiştii şi ateiştii, care vor să ilumineze minţile creştinilor şi astfel să demaşte planul nostru, vor fi declaraţi Anticrişti.
– Ăsta e băiatul meu, spune Satana mândru. Să te aştepte ei mult şi bine! Noi oricum ne delectăm cu ce vedem că se întâmplă acolo. Dar mă întreb ce ne facem dacă Apocalipsa ta se va înfăptui întocmai? Va fi un mare aflux de suflete spre noi. Cum ne descurcăm cu spaţiul?
– În cazul ăsta vom avea sigur o problemă, zice Iisus. Raiul trebuie să ne cedeze teritoriu că şi aşa nu prea au de lucru acolo.
– Aşa e. Că vorba aia: Cum e pe pământ, aşa şi în cer!
– Parcă era invers, tată.
– Ce mai contează unde e modelul, în cerul sau pământul. Noi suntem mai tari şi colo şi colo. În situaţia asta se va ivi şi criza de energie. Cum o vom rezolva?
– Trecem pe nucleară, spune Iisus.
– Dar nu-i periculos? Ai văzut ce-a ieşit cu Cernobâl.
– Cu atât mai bine, că doar în iad suntem.
– Ai dreptate băiete. Uite că mă mai lasă memoria. Mă gândesc totuşi ce scrie în Apocalipsă în capitolul 20, că Satana va fi legat 1000 de ani şi aruncat în adânc. Ce-ai vrut să spui cu asta fiule?
– Le-am îndrugat o poveste cu un înger din cer care are cheia adâncului şi un lanţ mare. El te prinde, te leagă şi te închide în adânc pe 1000 de ani. În timpul ăsta are loc învierea acelor morţi care pe timpul cât trăiau ca oameni se sacrificaseră pentru mine. Ei vor împărăţi cu mine 1000 de ani.
– Păi ei nu se află deja aici? întreabă Satana intrigat.
– Desigur. Sunt cei cărora le-am dat poziţii privilegiate căci am scris despre ei că vor împărăţi cu mine de-a lungul miilor de ani. Împărăţia noastră are şi ea nevoie de o structură ierarhică, iar cei credincioşi mie au fost răsplătiţi cu funcţii. Secţiile importante sunt conduse de creştini, că aici la noi vin şi alţii din alte religii.
– Dar cum rămâne cu legarea mea pe 1000 de ani? Am citit în Apocalipsă capitolul 20 că sunt apoi dezlegat din închisoare şi lăsat să amăgesc lumea în cele patru colţuri ale pământului. Urmează iar războaie şi apoi sunt aruncat în iezerul de foc şi de pucioasă pentru chinuire zi şi noapte în vecii vecilor. Chiar şi Moartea şi Iadul au fost aruncate în iezerul de foc unde mai erau două personaje, Fiara şi Profetul Mincinos. Ce vor să însemne toate astea?
– Sunt marile absurdităţi care-i sperie pe idioţi, spune Iisus. Distrugerile trebuie să continue pe pământ şi să fie mereu justificate. Mintea creştinului are nevoie de o stare continuă de spaime.
– Aşa-i, afirmă Satana. Când aud de spaime mă faci să mă simt bine. Dar Fiara şi Profetul Mincinos, ăştia cine sunt?
– Personaje care menţin latura noastră de mister în Apocalipsă. Creştinii le tot identifică de-a lungul istoriei ca fiind un om sau altul, sau un grup, o naţiune căci Fiara are mai multe capete. A fost când imperiul roman, când papa de la Roma, Napoleon, Uniunea Sovietică, etc. Dar mai sunt şi aIte tipologii negative ca Dragonul, Marele Babilon. Ideea este tot de a ţine spaima trează, oamenii descifrând misterul apocaliptic pe măsură ce relele pe pământ sunt de proporţii din ce în ce mai mari. Ai văzut cum au evoluat ei de la războaiele locale la cele mondiale.
– Că bine te-ai gândit şi aici. Fiara-i fiară oricum ai da. Misterul cel mai mare îmi pare totuşi a fi Profetul Mincinos. Ăsta cine e? mai întreabă Satana.
– Mult timp n-am ştiut nici eu, dar de curând am aflat. Creştinii mei au fost foarte creativi, doi dintre ei au fost primii imami ai unei religii asociate creştinismului. Ei l-au numit profet pe un om al unui trib de nomazi.
– Am priceput, vorbeşte mai încet ca să nu ne trezim dracu cu sinucigaşi terorişti pe aici.
– Păi ce? Ne-ar strica?
– Asta aşa e, zice Satana. Ei şi? Ce va face profetul?
– Lucruri bune. A organizat sute şi sute de milioane de oameni pentru marea bătălie Armaghedon. Trebuie să fie grandioasă, căci cele de până acum au fost mici.
– Aha, mai spune Satana. Acum pricep. Când creştinii vor afirma că ei ştiu din biblie că profetul e un mincinos, atunci să te ţii.
– Exact. Şi treburile merg bine. Oamenii profetului au încercat de două ori să cucerească Europa, o dată dinspre Gibraltar şi altă dată dinspre Bosfor, dar nu au reuşit. Creştinii s-au opus cu îndârjire. Dar acum oamenii din deşert au înţeles eroarea şi vin în Europa cu valijoare. Cum îi văd creştinii îi cazează urmând vorba mea înţeleaptă din Matei, 5, 44: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri”.
– Şi? întreabă Satana curios.
– Treptat cei cu valijoare vor coloniza Europa, mai ales că fac mulţi copii şi sunt întreţinuţi de creştinii care continuă să meargă la muncă. Ei sunt perseverenţi şi urmează fidel vorbele profetului lor înălţând case de rugăciuni pe oriunde se stabilesc. Vor să cucerească întreaga lume şi sunt semne clare că de data asta au şanse să ia şi Europa. Ei bine, ştii că europenii au arme atomice. Întrate în mâinile oamenilor deşertului vor face minuni mai ales contra Marelui Babilon despre care se crede că este America de Nord.
– Se îngroaşe treaba, spune Satana. Şi vom avea mult de lucru. Trebuie să ne adaptăm şi noi la schimbările de pe pământ.
– Aşa-i tată.
– Iată că mai sunt doi ani şi ceva până la aşteptatul sfârşit al lumii adus de mintea creştinilor care au pus în practică ideile tale. Se pregătesc febril de războaie cumplite.
– Ne vom delecta cu scriptura mea, Noul Testament, în mână ca să observăm cât de fidel o urmează.
– Ce facem dacă specia umană nu supravieţuieşte? întreabă Satana.
– Noi nu ne ocupăm cu salvarea ci cu distrugerea ei. Aşa ne-au creat minţile oamenilor.
ApreciazăApreciază
C0PII SPUN LUCRURII trasnite…inportant.este.sa.nu.fim.la.minte.copii.creduli.ci.la.rautate.ADEVARUL.este.ca.DUMNEZEU…NU.ARE.NEVOIE.de.tanpeniile.introduse..de.sectele..IUDEO.PSEUDO.CRESTINE…MAINI.CU.MATANII.CE.se.erijaza.in.calauze..spirituale..DOMNUL.ISUS..FIUL.LUI.DUMNEZEU…ai.numeste.orbi..AP.PAVEL..le.spune.frati…MINCINOSI…BIBLIA..ne.avertizeaza…ca.in.perioada.aceast.de.tinp…DIAVOLUL.INSUSI.se.va.preface.in.inger.de.lumina.ca.sa.discrediteze.EVANGHELIA.HARULUI.LUI.DUMNEZEU..CREIATORUL…multe.realitati.nu.le.mai.poate.ascunde.si.le.torsioneaza…folosinduse.chiar.de.invataturii.biblice..si.de.RELIGIE…PENTRU….a.ne.distrage.atentia.de.la…ADEVARUL.VIU…..CAUTATI.SI.VETI.GASI..BATETI.SI.VI.SE.VA.DESCHIDE/CERETI.SI.VI.SE.VA.DA…VETI.CUNOASTE.ADEVARUL.SI.ADEVARUL.VA.VA.FACE.LIBERI…CE.ESTE.ADEVARUL///?a.intrebatPILAT…IL.AVEA.IN.FATA.LUI…dar.era.orb.spiritual
ApreciazăApreciază
daca FIUL.va.face.LIBERI.veti.fi.cu.adevarat.liberi..de.mintea.oarba.orbita.de.SARPELE.cel.vechi.care.insala.LUMEA..nu.trebuie.sa.fim.creduli.supertitiosi.naivi.lesne.crezatori.dar.nici.ignoranti….CREDE.SI.NU.CERCETA.E.O.URIASA.MINCUNA.slogan.popesc…….cine.zic.oamenii.ca.SUNT.EU…uni.zic..ILIE’.altii.ca.ainviat.IOAN.BOTEZATORUL…altii.vreunul.dintre.PROROCI…DAR.TU?cine.zici.ca.SUNT.EU?……iata.o.intrebare.care.ni.se.adreseaza.astazi.si.noua.personal…FIUL.OMULUI.A.FOST.dat.in.mainile.oamenilor.si.acestia.au.facut.cu.EL.ce.au.voit…CRUCIFICANDUL….omul.vechi.a.murit..ISUS.A.INVIAT.DIN.MOARTEA.OMULUI.VECHI…este.un.om.nou….rezultat.din.faptele.spirituale/ale.DOMNULUI……DOAMNE.cum.se.face.ca.te.vei.arata.noua.si.nu.LUMII?….in.EVANG.IOAN.CAP.3.NICODIMera.invatat.religios.credincios..dar.ai.lipsea.ceva..NASTEREA.DIN.NOU…de.abea.atunci.se.poate.vedea.ADEVARUL.REALITATEA.LUI.DUMNEZEU.IN.CRISTOS.DOMNUL.VIETII.LUMINII.SI.REALITATII…CREDINTA.NADEJDEA.SI.DRAGOSTEA…
ApreciazăApreciază