Evanghelia autentică – Evanghelia mântuirii prin har

Evanghelia sau vestea bună este un mesaj specific pe care fiecare creştin trebuie să îl poată enunţa clar oricând este întrebat. Evanghelia este mesajul despre persoana şi jertfa Domnului Isus, care, dacă este crezut, aduce mântuire şi viaţă veşnică. Evanghelia adevărată este descrisă de apostolul Pavel Adunării din Corint astfel: „V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi” (1 Corinteni 15:3-4). Acest mesaj este numit de Pavel „Evanghelia harului lui Dumnezeu” (Fapte 20:24), pentru că mântuirea vestită nu se realizează prin faptele, adică meritele omului, ci este în totalitate „darul fără plată” al lui Dumnezeu. El spune efesenilor, „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efeseni 2:8-9). Mîntuirea, la fel ca pocăinţa (2 Timotei 2:25), sunt daruri ale lui Dumnezeu puse în inima deja înnoită, născută din nou. În naşterea din nou, la fel ca în naşterea fizică, nou născutul este implicat pasiv, nu activ. La fel cum nou născutul nu contribuie la propria-I naştere, nu el hotărăşte dacă şi când să se nască, şi naşterea din nou nu vine din voia omului sau ca vreun rezultat a ceea ce face omul, ci din voia suverană a lui Dumnezeu (Ioan 1:13; Iacov 1:18).

Acest articol a fost publicat în Doctrinele Bibliei. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s