Închinarea adusă Mamei și copilului (2)

În Efes, marea mamă era cunoscută sub numele de Artemis (Diana la romani).

Templul dedicat ei în acest oraş a fost una dintre cele şapte minuni ale lumii antice! Zeiţei i se aducea închinare nu numai în Efes, ci în toată Asia şi în toată lumea (Fap.19:27).

În Egipt, mama era cunoscută sub numele de Isis, iar copilul ei sub numele de Horus. Este foarte obişnuit ca monumentele religioase egiptene să-l arate pe copilul Horus stând în poala mamei lui.

Această falsă închinare, după ce s-a răspândit din Babilon în diverse naţiuni, sub diferite nume şi forme, a fost instituită în cele din urmă la Roma şi în tot Imperiul Roman. Un scriitor cunoscut spune despre această perioadă: „Închinarea adusă Marei Mame… a fost foarte populară în Imperiul Roman. Inscripţiile dovedesc faptul că cei doi (mama şi copilul) au primit onoruri divine… nu numai în Italia şi în Portugalia, Franţa, Germania şi Bulgaria”.

În această perioadă, când închinarea adusă mamei divine era foarte răspândită, a  întemeiat Mântuitorul, Isus Cristos, Biserica nou-testamentală. Ce biserică glorioasă a fost ea în acele zile de început! Cu toate acestea, prin secolele al treilea şi al patrulea, ceea ce era cunoscut sub numele de „biserică” se îndepărtase în multe feluri de credinţa originară, căzând în apostazia despre care avertizaseră apostolii. Când a venit această „părăsire a căii adevărate”, mult păgânism a fost amestecat cu creştinismul. Păgâni neconvertiţi au fost primiţi în biserica mărturisitoare, şi în numeroase cazuri li s-a permis să-şi continue multe din ritualurile şi obiceiurile lor păgâne – de obicei cu câteva restricţii şi schimbări, astfel ca să pară cât mai asemănătoare credinţa lor de până atunci cu învăţătura creştină.

Unul din cele mai bune exemple ale unei astfel de influenţe păgâne se poate vedea în modul în care a continuat închinarea adusă marei mame – doar că într-o formă uşor diferită şi având un nou nume! Mulţi păgâni fuseseră atraşi la creştinism, însă adorarea lor faţă de zeiţa-mamă era atât de puternică, încât n-au vrut s-o abandoneze. Conducătorii bisericii, gata de compromis, au înţeles că dacă ar putea găsi în creştinism analogii cu această închinare adusă zeiţei-mame, ar putea mări enorm numărul membrilor bisericii. Dar cine o putea înlocui pe „Marea Mamă” a păgânismului?

Maria, desigur, era după părerea lor persoana cea mai potrivită pe care s-o aleagă. De ce să nu-i lase ei pe oameni să-şi continue rugăciunile şi devotamentul faţă de o zeiţă-mamă, pe care s-o numească doar Maria? Este limpede că acesta a fost raţionamentul folosit, căci exact aşa s-a şi întâmplat! Puţin câte puţin, închinarea care era legată de mama păgână a fost transferată Mariei.

Dar închinarea adusă Mariei nu făcea parte din credinţa creştină originară! Este vădit faptul că Maria a fost o femeie gingaşă şi evlavioasă – special aleasă ca să dea naştere trupului Mântuitorului nostru -, dar nici unul dintre apostoli sau Isus Însuşi n-au făcut vreodată vreo aluzie la închinarea adusă Mariei. După cum afirmă The Encyclopedia Britannica, în timpul primelor secole ale Bisericii nu s-a dat nici o importanţă Mariei în vreo privinţă.

Faptul acesta este admis şi de The Catholic Encyclopedia: „Devoţiunea adusă Binecuvântatei Noastre Doamne trebuie în ultimă analiză să fie considerată ca o aplicare practică a doctrine Comuniunii Sfinţilor. Având în vedere faptul că această doctrină nu este cuprinsă, cel puţin într-un mod explicit, în formele de început ale Crezului Apostolic, nu avem nici un motiv să fim surprinşi dacă nu întâlnim urme clare ale cultului Binecuvântatei Fecioare în „primele secole creştine”, închinarea adusă Mariei fiind o dezvoltare mai târzie.

Ralph Eduard Woodrow

Acest articol a fost publicat în Religie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s