Diavolul religios din om… ( 3 )

De ce diavolul religios din om? Neprihănirea,  starea în care ne aflăm noi, sau felul cum ne privește pe noi Dumnezeu – adică corecți, vine prin harul Lui. Noi am crezut, iar El ne consideră drepți. Atît că este diferență dintre calificativul în sine și manifestarea acestei neprihăniri a creștinilor în societatea bisericească sau cea laică.  Fiecare din noi avem nevoie de timp, iar uneori de foarte mult timp,  pentru a ne schimba caracterul și felul în care acționăm. Pocăința este recunoașterea păcatului din viața noastră și schimbarea direcției, în sensul că nu mai păcătuim, dar aceasta nu schimbă imediat apucăture și obiceiurile rele.

Atît că acest lucrul nu îl înțeleg atît de mulți. Și atunci oamenii încearcă să schimbe forțat felul de comportament, în loc să lase ca această stare să decurgă din înțelegerea treptată a Scripturii, într-un mod natural. Pentru a obține această neprihănire artificială,  se aplică forme de comportament pe care le acceptă întreagă biserică: nu dansează, nu poartă cravată sau inele etc. Și în loc să schimbăm sufletul, îl lăsam așa, însă vopsim exteriorul. În mod normal se curăță rugina și apoi se vopsește, la noi însă se vopsește direct pe rugină. Așa că diavolul interior rămîne, însă noi îi dăm altă formă: una religioasă.

Se ajunge în timp, ca acest diavol religios pe care l-am lăsat înlăuntrul nostru dormitînd, să înceapă să iasă la iveală. Oameni care păreau cei mai sfinți din biserică încep să prezinte apucături diavolești, necaracteristice unor copii de Dumnezeu, iar noi ne întrebăm de unde s-au luat, și umplem listele cu membri puși la observație.

Așa cum spune apostolul Petru, unii vor folosi Cuvîntul lui Dumnezeu pentru a se îmbogăți, vor folosi cuvinte frumoase pentru manipulare, așa că în scurt timp din pastor te poți transforma în președinte de organizație care dă direcție membrilor, și de multe ori o direcție de care membrii nu prea ar avea nevoie.

Dar Petru spune că Dumnezeu îngăduie acești oameni pentru a-I pedepsi într-un mod deosebit. Dacă Dumnezeu a păstrat chiar și îngerii pentru pedeapsă, deși ar fi putut să îi distrugă, nu va păstra oare și pe cei care se joacă cu Numele Lui pentru a-I face o rușine pentru toți?

Evident , textul din epistola lui Petru nu face referire la creștini, sau la pastorii lui Dumnezeu puși să păstorească biserica. Petru vorbește clar despre proorocii mincinoși, care nu erau creștini. Era vorba de filosofii vremii, nu neapărat greci, oamenii care veneau cu unele învățături etice și care evident promovau și o religie. Acești oameni puneau împreună religia cu curvia și cu alte practici legate de promovarea religiei lor.

Deși suntem de altă natura, prin Hristos, uneori ne prindem că avem unele apucături ale așa numiților prooroci din articolul anterior. Ar trebui să ne gîndim de ce suntem conduși atunci cînd mergem la evanghelizări, la biserică sau la studiu biblic. În loc să mergem să avem o întîlnire cu Dumnezeu, mergem la biserică, să ne întîlnim cu prietenii, să vedem o fată frumoasă, un băiat drăguț, să mai ascultăm bîrfe etc. Și dacă se tot vorbește despre Dumnezeu acolo de ce să nu ascult că îmi mai îmbogățesc cunoștințele?

Dacă motivul principal pentru care mergi la biserică sau la studiu biblic nu este întîlnirea cu Dumnezeu, stai mai bine acasă. Abia vor avea mai mult oxigen cei care sunt acolo, abia vor asculta oamenii Cuvîntul lui Dumnezeu fără să îi întrerupi tu. Cînd o să simți nevoia să fii în prezența lui Dumnezeu, atunci mergi. Nu este nevoie să fii fățarnic, să mergi la biserică să te vadă toți, dar scopul să nu fie Dumnezeu, ci discuții fără sens. Biserică și așa e plină de fățărnicie, fă o favoare și lipsește-o de o unitate în plus  de fățărnicie.

Acest articol a fost publicat în Religie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s