Ce spune Biblia despre închinarea la idoli și despre idolatrie ( 10 )

Văzînd prostia oamenilor de a crede în niște păpușe cioplite, în picture sau în pietre , Isaia vine să strige împotriva poporului său. Cel care îl caută pe Dumnezeu ajuge să îl cunoască și să fie cunoscut de Dumnezeu. Ceilalți, însă, rămîn doar cu religia despre Dumnezeu. Ajung să devină fanați religioși crezînd în ceea ce nu au cunoscut niciodată sau în ceea ce au auzit de la bunica, iar ea la rîndul ei de la un strămoș. Oameni care se declară atît de credincioși, care sunt nelipsiți de la biserică doar la Paști și la Crăciun, dar care între respectivele sărbători manîncă păcatul uns pe pîine, ajuns să dea tonalitatea credinței. Oameni care se declară deținători ai diplomelor universitate, de master sau cei care au terminat multiple facultăți, vin și sărută picturi, se închină sculpturilor crezînd că Dumnezeu îi ascultă și îi ajută prin respectiva închinare. Oameni  cu mintea întunecată de stăpînitorul lumii acesteia dau pomene fizice pentru niște ființe spirituale și declară sus și tare că aceste pomene sunt mîncate de duhurile strămoșilor. Așa credință poți întîlni doar prin triburile conduse religios de șamani.

Cînd însă va veni ziua Domnului, oamenii vor cunoaște pe Domnul așa cum este El și vor renunța plini de rușine la idolii surzi și muți.

Isaia 2:19-22  Oamenii vor intra în peşterile stîncilor şi în crăpăturile pămîntului, de frica Domnului şi de strălucirea măreţiei Lui, cînd Se va scula să îngrozească pămîntul.  ‘n ziua aceea, oamenii îşi vor arunca idolii de argint şi idolii de aur pe cari şi-i făcuseră, ca să se închine la ei, îi vor arunca la şobolani şi la lilieci;  şi vor intra în găurile stîncilor, şi în crăpăturile pietrelor, de frica Domnului şi de strălucirea măreţiei Lui, cînd Se va scula să îngrozească pămîntul. Nu vă mai încredeţi dar în om, în ale cărui nări nu este decît suflare: căci ce preţ are el?

Isaia 31:6-7  ,‘ntoarceţi-vă la Acela de la care v’aţi abătut mult, copii ai lui Israel.„  ,,Căci în ziua aceea, fiecare îşi va lepăda idolii de argint şi de aur, pe cari vi i-aţi făcut cu mînile voastre nelegiuite.

Același Isaia ride de prostia celor care cred în idoli făcuți de mîini omenești:

Isaia 41:7  Lemnarul îmbărbătează pe argintar; celce lustruieşte cu ciocanul îmbărbătează pe celce bate pe nicovală, zicînd despre îmbinare: ,Este bună!` şi ţintuieşte idolul în cuie ca să nu se clatine.„

Ești și tu unul care țintuiește idolii pe perete? Poate păstrezi și tu undeva o icoană crezînd că faci un mare favor lui Dumnezeu? Pocăiește-te și corectează-te de ceea ce faci!

Isaia 42:17  Vor da înapoi, vor fi acoperiţi de ruşine cei ce se încred în idoli ciopliţi şi zic idolilor turnaţi: ,Voi sînteţi dumnezeii noştri!`

Va continua…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Religie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s