Încăpățînarea și efectele ei ( 2 )

E ciudat că natura trebuie să ne silească să deplîngem (tocmai) faptele pentru (săvîrşirea) cărora ne-am încăpăţînat cel mai mult.

Probabil că cunoaște fiecare istoria biblică referitor la cele 10 urgii care s-au întîmplat asupra egiptenilor, cînd Dumnezeu Și-a scop poporul Israel din Egipt. Poporul evreu era rob în Egipt. Moise, liderul poporului merge la Faraon și cere ca poporul să fie eliberat din robie, altfel Dumnezeu va pedepsi Egiptul. Faraon refuza și astfel încep un șir de urgii îngrozitoare asupra egiptenilor. Fiecare urgie care se întîmpla  confirma că Dumnezeu este Cel care le face și că voia Lui este să elibereze pe Israel. Faraon însă continua să se încăpățîneze și nu voia să elibereze poporul Israel din robie. Istoria continua în felul următor:

Exod 13:15 şi, fiindcă Faraon se încăpăţîna şi nu voia să ne lase să plecăm, Domnul a omorît pe toţi întîii-născuţi din ţara Egiptului, dela întîii-născuţi ai oamenilor pînă la întîii-născuţi ai dobitoacelor.

Încăpățînarea întotdeauna are consecințe grave. A ști cum e corect, dar a proceda intenționat cum este greșit va aduce asupra ta consecințele respective acțiunii săvîrșite. Un mic exemplu: știi că dacă pui degetul în priză te vei electrocuta. Încăpățînarea se manifestă prin faptul că deși știi rezultatul totuși vrei să verifici dacă se va întîmpla și tu tine la fel cum se întîmplă și cu alții. Vei fi oare electrocutat sau nu? Trebuie să fii insuficient de neînțelept ca să procedezi astfel.

Concluzie: Din prostia și încăpățînarea unui lider are de suferit un popor întreg.

 

Pe parcursul istoriei sale poporul Israel s-a dovedit a fi extrem de încăpățînat în ceea ce privește respectarea legilor lui Dumnezeu. Văzînd zi de zi, ca o realitate ceea ce Dumnezeu face în viața ta, în viața poporului tău și să te încăpățînezi să faci ceea ce vrea Dumnezeu, denotă felul cum acționează firea omenească. De aceea și spune un pasaj din Biblie: Luke 16:27-31 Bogatul a zis: ,Rogu-te dar, părinte Avraame, să trimeţi pe Lazăr în casa tatălui meu;  căci am cinci fraţi, şi să le adeverească aceste lucruri, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin.` Avraam a răspuns: ,Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei.`  Nu, părinte Avraame`, a zis el; ,ci dacă se va duce la ei cineva din morţi, se vor pocăi.` Şi Avraam i-a răspuns: ,Dacă nu ascultă pe Moise şi pe prooroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi.„

 

Astfel, prin neascultare, Israel și-a atras pedeapsă din partea lui Dumnezeu pentru încăpățînarea de care dădea dovadă.

 

Exod 32:9-10 Domnul a zis lui Moise: ,,Văd că poporul acesta este un popor încăpăţînat.  Acum, lasă-Mă; mînia Mea are să se aprindă împotriva lor: şi-i voi mistui; dar pe tine te voi face strămoşul unui neam mare.„

Exod 33:3-5 Suie-te în ţara aceasta unde curge lapte şi miere. Dar Eu nu Mă voi sui în mijlocul tău, ca să nu te prăpădesc pe drum, căci eşti un popor încăpăţînat.„ Cînd a auzit poporul aceste triste cuvinte, toţi s’au întristat; şi nimeni nu şi-a pus podoabele pe el. Şi Domnul a zis lui Moise: ,,Spune copiilor şi lui Israel: ,Voi sînteţi un popor încăpăţînat; numai o clipă dacă M-aş sui în mijlocul tău, te-aş prăpădi. Aruncă-ţi acum podoabele depe tine, şi voi vedea ce-ţi voi face.„

Concluzie: fie că acționezi cu încăpățînare înaintea lui Dumnezeu sau înaintea oamenilor rezultatul va fi același: aprinzi mînia persoanei cu care ești în contact și împotriva căreia te încăpățînezi. Dacă ajungi să fii în contact cu cineva timp îndelungat, și menții încontinuu aceiași stare de încăpățînare riști să fii prăpădit, sau distrus de persoana împotriva căreia te încăpățînezi. (Nu uita, încățînarea nu este refuz argumentat și nu este înțelepciune.)

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Opinie, Religie, Social. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s