Negativismul (1)

Cei buni lasă la o parte ce-i rău şi iau ce-i bun, ca vînturătoarea ; pe cînd cei răi iau ce-i rău şi lasă ce-I bun, ca sita.

(Kălidăsa, Măi., p. 78)

Oare unii oameni sunt predispuși să gîndească și să acționeze negativist la toate lucrurile bune și în acest fel să-si „asigure” esecul în viaţă? Ori, poate, în urma unor critici, evenimente din viața, pe care le-au trăit așa încît să îi distrugă, în urma traumelor psihologice suferite, au ajuns să fie convinși că ei nu merită ceea ce alţii pot obţine doar… „jucându-se”.

Să vedem care este explicația negativismului așa cum o dau dicționarele:

NEGATIVÍSM #s. n.# 1. Atitudine de ignorare voită sau de respingere sistematică și fără discernământ a ceva care de fapt are și elemente pozitive. 2. Simptom care apare în unele boli mintale și care se caracterizează prin tendința bolnavului de a se împotrivi oricăror solicitări din exterior. – Din #fr.# négativisme.

Imi place explicația pe care o dă dicționarul. Negativismul este o atitudine a oamenilor, în care ignoră voit și sistematic tot ce li se întîmplă frumos în viață. Dacă la un moment trăiești cea mai frumoasă dragoste, atunci negativismul pe care îl ai s-ar exprima cam în felul respectiv: “Mă tem să cred în dragoste pentru că peste ceva timp totul o sa fie rău” sau Acum mă iubești, dar după ceva timp nici nu o să mă observi”. Și să vezi minune, faptul că se insistă atît de mult pe respectivele expresii, fac ca lucrurile să meargă tocmai pe făgașul prestabilit de persoană negativă, adică totul o să înceapă să fie rău.  Și atunci ea în culmea “negativismului” ei o să-ți spună că totul s-a întîmplat exact așa cum a prevăzut ea.

Este oare negativismul inclus în ADN-ul nostru, și ne conduce indiferent de hotărîrile noastre? Oare există o genă responsabilă de negativism, pe care odată ce o ai în moștenirea genetică nu mai poți face nimic?Să fie la fel cum nu poți conduce cu culoarea ochilor tăi, să nu poți conduce nici cu negatismul. Ar fi bine să fie așa… Pentru unii… Pentru negativiști… Ar fi mult mai simplu,  dacă pentru toate lucrurile pe care le facem, ar fi o scuză, așa încît noi să ieșim curați. Îmi amintesc un banc cam tot de felul astă. Un alcoolic merge la medic împreună cu toată familia, așteptînd diagnoza medicului. În sfîrșit medicul dă verdictul mult așteptat: De vină e alcoolul. Alcoolicul sare repede în picioare și strigă: Așa domnule doctor, mai repetați încă o dată să audă toți, nu eu sunt de vină, ci alcoolul.

Nu, negativismul nu este ceva genetic, după cum nici faptul că vorbești murdar nu este genetic. Este o atitudine voită, este ceva învățat în familie, iar “practicarea activă” a ei pe parcursul copilăriei și a adolescenței, nu face decît să-și pună amprenta pe viața care urmează să o trăiești. Copiii sunt foarte sensibili, așa încît copie tot de la cuvinte, fapte, pîna la comportamente și feluri de viață ale persoanelor cu care sunt în contact.

Cineva scria: Negativismul vine din limitele pe care noi înșine ni le impunem. Nu știu dacă suntem înclinaţi genetic spre tipul de gândire „drobul de sare”, dar chiar cred că putem schimba ceva. Numai că trebuie atât de multă voinţă și atât exerciţiu, încât… mulţi nu reușesc. Cred că e un tip de gândire care se învaţă. Pentru că, de când suntem mici, părinţii ne protejează, uneori excesiv, si trăim într-un mediu plin de întrebări – „dacă se întâmplă… ?”. Iar noi preluăm tiparul si îl dezvoltăm. Va continua…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Religie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s