Atacul la persoană (1)

Proverbe 3:29 Nu gîndi rău împotriva aproapelui tău, cînd locuieşte liniştit lîngă tine.

Ca de obicei, a întîrziat, nu m-a convins cu vorba lui și m-am decepționat într-atît încît nu mai vreau să am nimic în comun cu așa persoană.”

„Aparent pare să fie un om deștept, dar asta e numai aparent, în general este un nimeni, fără capacități, fără șapte ani de acasă și de la el nu te poți aștepta la nimic bun”

Am exemplificat cîteva expresii obișnuite pe care le poți auzi la tot pasul, expresii în care poți auzi și numele unei persoane, în adresa căreia sunt adresate și specificările respective. Discuții de genul acesta se poartă într-un cerc mai larg de persoane, așa încît subiectul despre care vorbești să fie discreditat cît mai repede. În multe cazuri s-ar putea să nici nu cunoști persoana respectivă într-atît de bine încît să o poți blama, dar probabil că face ceva ce te irită și astfel te trezești că îți vin un șir de epitete cu care vrei să o zugrăvești.

Este un atac la persoană, și nu la acțiunea pe care o face. Dicționarul NODEX, dă o definiție a cuvîntului atac: ATÁC ~uri n. 1) Acţiune de luptă ofensivă. ~ aerian. ~ chimic. 2) Agresiune împotriva cuiva. Sursa: NODEX

Deci, un atac la persoană ar însemna orice agresiune, sau acțiune ofensivă, de obicei verbal, la adresa unei persoane.

Cel mai des sunt blamați oamenii politici, vedetele și alte persoane pe care le cunoaște societatea. Oamenilor le place de obiceiul că caute în gunoiul din ograda vecinului. Păi, și de ce să nu cauți, dacă e mai puțin ca la tine, și respectiv e mai ușor. Matei 7:3-5 De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bîrna din ochiul tău? Sau, cum poţi zice fratelui tău: ,,Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău„, şi, cînd colo, tu ai o bîrnă într’al tău?… Făţarnicule, scoate întîi bîrna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.

Ne place să arătăm ce au greșit alții, fără a ne uita, însă, la viața noastră. Unde suntem noi ca și personalități, ne are societatea ca exemplu bun sau ca pe niște oameni de nimic? Dacă cautăm să corectăm pe alții, fără a începe schimbarea de la noi, suntem niște fățarnici, așa cum ne numește Biblia.

Oameni fără rușine ajung pînă acolo încît dau năvala în viața cuiva scoțînd la iveală lucruri pe care nimeni nu ar trebui să le cunoască. Doar pentru bani, pentru carieră, și pentru renume, paparazzi merg și fac poze, surprinzînd oamenii în cele mai deocheate ipostaze, făcîndu-le un nume rău și discreditîndu-i. Acesta a fost și cazul nefericit al prințesei Diana.  Proverbe 11:13 Cine umblă cu bîrfeli dă pe faţă lucruri ascunse, dar sufletul credincios ţine ce i s’a încredinţat.

Va continua…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Social. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Atacul la persoană (1)

  1. aurel1967 zice:

    Matei 7:3-5 De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bîrna din ochiul tău?

    e foarte adevarat ce scrii si bine intentionat cipriane.

    O SA ADAUG CU PERMISIUNEA TA SI CEALALTA PARTE ; CEA CARE CREAZA ECHILIBRUL SI JUSTETEA.

    ce vreau sa spun este ca biblia ne invata si ceva de genul asta:: *MUSTRA cu toata blandetea*
    sau si mai si>

    Tit 2:15
    Spune lucrurile acestea, sfătuieşte şi mustră CU DEPLINA PUTERE. Nimeni să nu te dispreţuiască.

    sau un ex din vechiul testament:

    -”Oare tacand facem noi dreptate” ? (Ps.58:1)

    sau si mai mult>
    1 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
    2 „Fiul omului, vorbeşte copiilor poporului tău şi spune-le: „Când voi aduce sabia peste vreo ţară, şi poporul ţării va lua din mijlocul lui pe un om oarecare şi-l va pune ca străjer,
    3 dacă omul acela va vedea venind sabia asupra ţării, va suna din trâmbiţă şi va da de ştire poporului,
    4 şi dacă cel ce va auzi sunetul trâmbiţei nu se va feri, şi va veni sabia şi-l va prinde, sângele lui să cadă asupra capului lui.
    5 Fiindcă a auzit sunetul trâmbiţei, şi nu s-a ferit, de aceea, sângele lui să cadă asupra lui; dar, dacă se va feri, îşi va scăpa viaţa.
    6 Dacă însă străjerul va vedea venind sabia, şi nu va suna din trâmbiţă, şi dacă poporul nu va fi înştiinţat, şi va veni sabia şi va răpi viaţa vreunui om, omul acela va pieri din pricina nelegiuirii lui, dar voi cere sângele lui din mâna străjerului.”
    7 Acum, fiul omului, te-am pus străjer peste casa lui Israel. Tu trebuie să asculţi cuvântul care iese din gura Mea şi să-i înştiinţezi din partea Mea.
    8 Când zic celui rău: „Răule, vei muri negreşit!”, şi tu nu-i spui, ca să-l întorci de la calea lui cea rea, răul acela va muri în nelegiuirea lui, dar sângele lui îl voi cere din mâna ta.
    9 Dar, dacă vei înştiinţa pe cel rău, ca să se întoarcă de la calea lui, şi el nu se va întoarce, va muri în nelegiuirea lui, dar tu îţi vei mântui sufletul.
    …..
    11 Spune-le: „Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui, şi să trăiască. Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la calea voastră cea rea! Pentru ce vreţi să muriţi?….„

    ATUNCI CAND LE VESTESTI ADEVARUL> putini si mic numar de oameni se bucura
    RESTUL VOR SPUNE CEVA DE GENUL: „DE CE MA JUDECI?„ sau „DE CE VEZI TU ASCHIA DIN OCHIUL MEU…….??!„ sau „CINE TEA PUS JUDECATOR PESTE MINE„
    sau „ TE CREZI ATOT STIUTOR IAR NOI NU STIM NIMIC?„

    grea este sarcina celui ce VESTESTE ADEVARUL DOMNULUI:

    FINALUL LUI ISUS ESTE CEL MAI BUN EXEMPLU..>crucea
    doar sa-L faca sa taca

    IOAN BOTEZATORUL> capul taiat…doar sal faca sa taca

    PETRU > omorat pe cruce cu capul in jos ……doar sal faca sa taca

    IOAN EVANGHELISTUL >deportat in singuratate pe insula patmos> … doar sal faca sa taca(dupa ce au incercat fara rezultat sal fiarba in uli incins)

    lista asta poate continua mult pt ca:

    Faptele apostolilor 7:52
    Pe care din proroci nu i-au prigonit părinţii voştri?

    AJUTANE TATA SA PUTEM FACE DIFERENTA INTRE :: MUSTRARE si JUDECATA
    AJUTANE SA INTELEGEM DIFERENTA DINTRE VESTIREA ADEVARULUI TAU receptat ca si o INALTARE DE SINE
    AJUTANE SA FIM INTELEPTI SI PRIMIND MUSTRAREA CUVITELOR TALE…sa ne facem si mai intelepti , mai informati si apoi si mai gata si mai tari in LUPTA CU PACATUL.

    Spre Slava Numelui Tau Maret si Sfant.
    prin Isus Domnul te rugam
    Amin

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s