Curvia cauzată de pornografie (1)

Proverbe 4:23 Păzeşte-ţi inima mai mult de cît orice, căci din ea ies izvoarele vieţii.

Nu vi s-a întîmplat niciodată să fii supărat sau să urăști pe cineva? Atunci începi să urzești planuri cum te-ai răzbuna pe această persoană. În mintea ta apar felurite combinații, una mai sofisticată decît alta. Ideile te copleșesc, neștiind pe care să o alegi din toate care sunt atît de “bune”. Pînă la urmă rămîi la varianta finală, pe care ai vrea să o aplici. Evident, că fericirea de a te răzbuna nu apare la moment, iar ideia trece undeva în subconștientul tău la păstrare. Trece un timp, și pare să se fi rezolvat tot, să fi dispărut orice gînd de răzbunare, chiar și ideia pe care o planificasei atît de minuțios.

De ce oare vă povestesc despre răzbunare, cînd titlul este despre pornografie…? Stai să vezi! Apare posibilitatea multașteptată de a te răzbuna. Chiar dacă nu mai vrei să procedezi cum ți-ai propus anterior, fii sigur că lucrurile se vor desfășura foarte aproape de modul pe care ți l-ai planificat în trecut. S-ar putea să nu vrei să fie așa cum ți-ai planificat cîndva, dar lucrurile ascunse ale inimii vor vrea să fie împlinite așa cum le-ai structurat în planurile tale. De ce oameni care au fost atît timp sfinți ajung să curvească, să fure, să ucidă? Pentru că undeva în mintea lor, lucrurile acestea erau acceptate, iar cînd a apărut oportunitatea, a avut loc și înfăptuirea.

Ce lăsăm în mintea noastră să crească, aceea se și împlinește. Biblia spune următorul lucru: ceea ce lăsăm în mintea noastră să se dezvolte ne va afecta pe viitor, fie pozitiv, fie negativ. Galateni 6:7-8 Nu vă înşelaţi: ,,Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.„ Ce samănă omul, aceea va şi secera. Cine samănă în firea lui pămîntească, va secera din firea pămîntească putrezirea; dar cine samănă în Duhul, va secera din Duhul viaţa veșnică.

Un lucru simplu de înțeles: dacă îți investești viața în prostii, în principii stricate, vei culege lucruri mai înfiorătoare. Dacă semeni vînt, vei culege furtună, fii sigur de asta.

Dacă privești lucruri stricate ca pornografia, ajungi să îți construiești viața ta sexuală în baza a ceea ce vezi. Alt lucru demn de luat în considerare este ca filmele respective îți diminuiază încrederea în sine. Este bineștiut că în filmele de acest gen participă performeri sexuali, care ating rezultatele respective folosind stupefiante și alte substanțe chimice pentru creșterea performanțelor în domeniu. La fel operațiile plastice de mărire a extremităților masculine și feminine, te vor face să crezi că toți sunt normali fizic, numai tu nu. În cazuri normale, oamenii sunt cam departe de realizarea performanțelor văzute în filme. Nu te înșela. Pornografia este un business, făcut pe baza celor ca tine, care pierzîndu-și încrederea în sine stau toată ziua privind porno. Nu încerca să te iei la întrecere cu ceea ce vezi acolo. Privește filme științifice despre pornografie și vei vedea că este doar iluzie creată de măiestria celor care filmează.

Va continua…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Religie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Curvia cauzată de pornografie (1)

  1. baruch hashem zice:

    Da, acest verset citat din Prov. 4:23, este una din secretele vietii crestine! Inima spirituala, este organul central al omului creat dupa „Chipul si asemanarea” lui D-zeu! Ce este trist, este faptul ca intreaga omenire, „zace in cel rau(diavolul)” din momentul in care Adam si Eva au decis sa asculte de el in locul Creatorului lor. Din acel moment, omul a murit vis-a-vis de IHWH, adica duhul lui nu mai functiona , caci acel loc era „scaunul de domnie al Celui Prea Inalt” adica al lui D-zeu. Din acel moment, omul nu mai era nici chipul si nici asemanarea lui D-zeu , ci chipul si semanarea lui Satana. Duhul omului, era randuit ca locuinta pentru Creator, dar el prin neascultare, L-a alungat de acolo pe D-zeu si automat acolo s-a instaurat Diavolul cu „izvoarele lui otravitoare”, care se manifesta ca „fata morgana”. Aparent aceste izvoare dau impresia ca ofera omului bucuria reala si satisfactia impliniri poftelor sale carnale ( somatice).Dar tocmai acest duh al omului, mort in ochii lui D-zeu, este acea inima despre care vorbeste versetul citat mai sus din Proverbe 4. Acum omul, este alimentat de cel ce s-a instaurat in mod frudulos in inima lui ca stapan. El ii directioneaza inima si automat sufletul ca sa nu mai vorbim de trup, care pur si simplu , executa comenzile care vin din inima omului, acolo unde stapan este insusi diavolul. Este enorm de greu, ca omul aflat in robia celui rau sa recunoasca acea stare a robiei, intru-cat este universul lui in care s-a nascut si cu care traieste, fiind mediul lui „natural”, „normal” in ochii lui, de care nici nu-i prea vine sa se mai desparta, caci nici nu-si poate imagina ca exista si altceva decat ceea ce traieste el, macar ca in subconstientul lui , D-zeu a lasat o amprenta( Ro.1:19-20), ca sa aiba o marturie a faptului ca el nu-si apartine sie insusi si ca nici diavolul nu este cel randuit de El sa-l ghideze in viata aceasta ci doar Cel ce a murit si a si inviat pentru el , ( Cristos) ca el crezand in jertfa Lui sa poata fi nascut din samanta Divina , i se renaste inima spirituala, moment in care insusi D-zeu vine sa-si ia locul Sau in fiinta lui. Cand D-zeu vine sa locuiasca in om, acesta se schimba radical in gandire, vorbire si traire si chiar el se mira de schimbarea care a avut loc in viata lui. Din acest moment, izvoarele vietii lui nu mai sunt in cel rau, ci in insusi D-zeu. Acum vine sa se implineasca ce este scris in Ps.87:7 „Si cei ce canta si cei ce danseaza, striga : „, pentruca inima lui a fost vindecata prin schimbarea stapanului. Autonomie nu exista! Omul ori este guvernat de Satana ori de Cristos in urma nasterii din nou! Acum se implineste ce scrie in 2Cor.5:17 ” Caci dac este cineva in Cristos, este o faptura noua, cele vechi s-au dus, iata ca toate lucrurile s-au facut noi „. Din acest moment,in acel om se instaureaza viata vesnica, prin toate caracteristicile Imparatiei Lui in el. Ca atare , si ceea ce izvoraste din inima acestui om , vor fi lucruri datatoare de VIATA ! El devine un copil al lui D-zeu, un cetatean a noi creatii, impreuna cu Cristos. Asta nu inseamna, ca cel rau s-a dat batut si-l abandoneaza definitiv. Va incerca sa-l ispiteasca si sa-i otraveasca din nou inima prin pofte carnale, atunci cand incearca sa-i acapareze gandurile cu pofte. El nu poate ataca din start inima, ca acolo locuieste isusi Duhul lui D-zeu. Dar ataca sufletul la nivelul gandurilor. Desigur ca nu vei putea opri niciodata pasarile sa zboare deasupra casei tale, dar poti sa le opresti sa-si faca cuib pe casa ta. Tot asa e imposibil sa nu fim ispititi, dar nu este obligatoriu sa pacatuim. Si daca ne recunoastem identitatea noastra in Cristos, cu siguranta vom recunoaste si abilitatile Sale de a ne veni in ajutor ori de cate ori suntem atacati. Astfel, sursa puterii si cheia succesului din viata crestinului, este insusi Cuvantul lui D-zeu, care este „Duh si viata”, adica putere si victorie in toate domeniile. Doar trebuie sa crezi ce spune Cuvantul si nu diavolul la nivelul gandurilor, sentimentelor si a ratiunii. „Pofta ochilor, pofta firii pamantesti si laudarosenia vietii (mandria) daca le permiti sa faca cuib in viata ta, te vei trezi cu toate izvoarele tale otravite si ca rezultat mergi din infrangere in infrangere, din boala in boala, din insucccese in insuccese… din rau in mai rau. Solutia este exact in gura lui Cristos : ” Este scris..”. Ce este scris? Ioel 3:10 · Cel slab sa zica ” in Cristos care ma intareste ! Cel bolnav sa zica : „Prin ranile lui Cristos AM FOST TAMADUIT”( 1Petru 2:24). Cel cazut sa zica: ” Ma ridic in numele lui Isus , caci este scris: ” Cel neprihanit de7 ori cade SI SE RIDICA” in numele celui ce locuieste in noi, adica Duhul Sau cel Sfant (Prov.24:16). Marturisirea cu gura a credintei noastre inseamna VICTORIE in orice domeniu ( Ro.10:10, Apoc.12:11, Prov.18:20-21). Atunci izvoarele noastre vor da nastere la fluvii datatoare de viata vesnica, caci vrednic este Cel ce a dat Fagaduintele Sale , prin care noi sa traim victoriosi , o viata ABUNDENTA!

    Apreciază

  2. 123 zice:

    Pace, frate Ciprian!
    Domnul sa te binecuvinteze pentru seria de articole pe acest subiect. Dar, fara suparare, nu sunt potrivite majoritatea pozelor. Poate sunt crestini dependenti de pornografie care-ti citesc articolele, si care se lupta sa scape de pacatul acesta, insa pozele pe care le pui dau apa la moara. In afara de acestia, mai sunt si altii care se lupta sa ramana curati din punctul asta de vedere.
    Inteleg ca trebuie poze sugestive, dar frate, pozele cu femei pe jumatate dezbracate sunt prea sugestive. 😉
    Poate ti se pare ca exagerez, dar nu toti sunt asa de puternici in domeniul asta. Trebuie tinut cont de toti. Nu cred ca vrei sa-i faci sa pacatuiasca pe fratii tai mai slabi.

    Domnul sa te binecuvinteze!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s