Contribuții științifice referitor la chipul lui Dumnezeu (Creier și minte 1)

V. Elving Anderson şi Bruce Reichenbach au sugerat cinci contribuţii ştiinţifice referitoare la chipul lui Dumnezeu:

1. Creier şi minte. Studii recente despre structura creierului permit o înţelegere mult mai detaliată a felului în care se dezvoltă creierul. Dezvoltarea lui este programată dinainte în detaliu. Celulele se divid şi apoi migrează spre poziţia lor finală, în vreme ce celulele care nu sunt necesare sunt programate să moară. Genetic vorbind, creierul diferă de celelalte părţi ale corpului mai mult decât credeam. Toate celulele din corp au aceleaşi gene, dar numai o mică parte sunt folosite (sau transcrise) în ţesuturi anume. Numărul genelor transcrise în creier este de trei până la cinci ori mai mare decât în alte părţi ale corpului.

De asemenea, putem înţelege mai bine felul cum funcţionează creierul. Neuronii transmit extensii (axoni) de-a lungul unui drum marcat de semnale biochimice. Celulele comunică între ele prin „joncţiuni întrerupte” şi prin neurotransmiţători, prin sinapse. Există gene receptoare, care recunosc neurotransmiţătorii şi alte gene ale canalelor, care reglează cursul ionilor, menţinând astfel schimbările intervenite la nivelul excitabilităţii, care însoţesc impulsurile nervoase. Oricare dintre aceste funcţii poate fi modificată prin mutaţii genetice. În efortul de a combina abordările cognitive cu cele neurobiologice, un studiu recent despre felul în care oamenii procesează cuvintele a folosit scanere PET (o procedură de verificare a creierului), pentru a măsura schimbările intervenite la nivelul sângelui cerebral regional. Cele trei stări implicate (ascultarea cuvintelor, repetarea lor, găsirea cuvintelor echivalente) au fost studiate treptat. Rezultatele sunt în favoarea ideii că zone diferite din creier sunt implicate în fiecare nivel de procesare şi ele au sugerat un model al reţelei prin care sunt conectate aceste niveluri. Prin urmare, creierul este modular şi rămâne de descoperit felul în care produsele modulare sunt coordonate pentru a realiza un produs unificat.

Eforturile de a explica felul în care funcţionează creierul au inclus simulări pe calculator ale reţelelor de neuroni. Unii teoreticieni din domeniul inteligenţei artificiale au pretins că simulările computerizate permit înţelegerea modului în care fenomenele mentale complexe iau naştere din structurile neurale de bază. Unii merg mai departe şi afirmă că fenomenele mintale se referă numai la modele complexe ale funcţionării creierului şi că acestea pot fi reduse, în cele din urmă, la nivelul fundamental al evenimentelor electrochimice întâmplătoare. Nivelul cel mai înalt este considerat a avea un înţeles pentru că are modele complexe de înmagazinare a informaţiei şi de interpretare, dar aceste modele survin în final din pricina unui elementar hazard.

Toate aceste lucruri au fost menţionate pentru a sugera că mintea are un fundament biologic, atât în ce priveşte structura ei, cât modul de funcţionare. Mintea nu este separată sau separabilă de partea fiziologică, aşa cum se sugera în interpretarea ontologică clasică despre imago Dei, în care raţiune umană era o funcţie a unui suflet separabil spiritual. Ea ar trebui mai degrabă înţeleasă în termeni psihologici. Aşa cum se spunea într-un documentar recent despre minte, „mintea este ceea ce face creierul”. Unii au replicat că aceasta este o pretenţie prea puternică. De exemplu, în ce priveşte apelul făcut la inteligenţa artificială, rămâne încă întrebarea dacă am reconstituit efectiv modul de funcţionare al minţii sau numai l-am simulat. În plus, înţelegerea datelor necesită un agent care lipseşte în relatările reducţioniste despre fenomenele mintale umane. Desigur, toate interpretările fenomenelor minţii/creierului folosesc metode şi modele. Atunci când se confruntă cu fenomene complexe, sunt utilizate metode reducţioniste. Însă interpretările rezultate reprezintă realitatea? Succesul metodelor reducţioniste în explicarea fenomenelor asigură temeiul pretenţiilor metafizice reducţioniste, sau pot fi folosite metode reducţioniste în vreme ce metafizica reducţionistă este respinsă? Cercetările privitoare la comportamentul uman adaugă imaginii noi elemente. Acum suntem capabili să explicăm mai bine nu numai tulburările fiziologice ale minţii – precum retardul sau tulburările psihotice – dar şi aşa-numitele tulburări de comportament. Astfel de explicaţii dovedesc că unele persoane îşi controlează comportamentul într-o mai mică măsură decât se credea în mod tradiţional. În general, este acceptat faptul că schizofrenia este mai degrabă o psihoză organică decât una funcţională. Psihoza maniac-depresivă din unele familii este legată de o genă cromozomială, iar în altele de o genă a cromozomului X. Ceea ce se petrece treptat este faptul că noi interpretăm comportamentul, care în trecut era legat de minte mai degrabă decât de organismul fiziologic, considerându-l un derivat organic. De exemplu, par să existe cel puţin două tipuri de alcoolism familial: (1) o formă mai severă, care este în mare măsură genetică şi care nu este modificată cu uşurinţă de mediu şi (2) o formă mai uşoară, care este condiţionată puternic de mediul în care se dezvoltă persoana. Un alt studiu recent al altui aspect al comportamentului a găsit dovezi ale faptului că timiditatea excesivă a copiilor poate depinde în mare măsură de variaţia moştenită a pragului de manifestare.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Religie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s