Satan, robul lui Dumnezeu (2)

În timpul celei dea doua întîlniri se repetă aceiași situație. Iar Dumnezeu este Cel care provoacă pariul referitor la neprihănirea lui Iov. Iov 2:3 Domnul a zis Satanei: ,,Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pămînt. Este un om fără prihană şi curat la suflet. El se teme de Dumnezeu, şi se abate de la rău. El se ţine tare în neprihănirea lui, şi tu Mă îndemni să-l pierd fără pricină.`` Textul arată că ceea ce se întîmplă are loc cu consimțămîntul lui Dumnezeu. De aceasta dată Dumnezeu permite satanei să se atingă și de trupul lui Iov. Diavolul vine și practic îl distruge pe Iov. După acesta satan practic nu mai apare în scenă. Însă apare în imaginea soției lui Iov care îl îndeamnă să blesteme pe Dumnezeu și în imaginea celor trei prieteni care pare că îl consolează, deși adevărul este că îl acuză.

Să privim alte texte care prezintă supunerea satanei în fața lui Dumnezeu.

1 Cronici 21:1 Satana s’a sculat împotriva lui Israel, şi a aţîţat pe David să facă numărătoarea lui Israel.

2 Samuel 24:1 Domnul S’a aprins de mînie din nou împotriva lui Israel; şi a stîrnit pe David împotriva lor, zicînd: ,,Du-te şi fă numărătoarea lui Israel şi a lui Iuda„.

Dacă se face o comparare a acestor două texte se vede clar că satan s-a sculat împotriva lui Israel, dar sub porunca lui Dumnezeu. Dumnezeu S-a aprins de mînie împotriva lui Israel, dar satan a fost cel ce a îndeplinit. El nu este decît un intermediar al mîniei lui Dumnezeu asupra oamenilor. Este robul care ascultă poruncile stăpînului, deși aparent s-ar părea că se împotrivește lui Dumnezeu.

Alt text vorbește:

Zaharia 3:1-3 El (îngerul) mi-a arătat pe marele preot Iosua, stînd în picioare înaintea ‘ngerului Domnului, şi pe Satana stînd la dreapta lui, ca să-l pîrască. Domnul a zis Satanei: ,,Domnul să te mustre, Satano! Domnul să te mustre, El care a ales Ierusalimul! Nu este el, Iosua, un tăciune scos din foc?„ Dar Iosua era îmbrăcat cu haine murdare, şi totuş stătea în picioare înaintea ‘ngerului.

Zaharia 3:8-9 Ascultă dar, Iosua, mare preot, tu şi tovarăşii tăi de slujbă, cari stau înaintea ta-căci aceştia sînt nişte oameni cari vor sluji ca semne. -Iată, voi aduce pe Robul Meu, Odrasla. Căci iată că numai spre piatra aceasta pe care am pus-o înaintea lui Iosua, sînt îndreptaţi şapte ochi; iată, Eu ‘nsumi voi săpa ce trebuie săpat pe ea, zice Domnul oştirilor; şi într’o singură zi, voi înlătura nelegiuirea ţării acesteia.

Satan vine să învinuiască pe marele preot Iosua. De ce ar putea să-l învinuiască? De hainele murdare care arătau păcatele poporului. Deci lucrul sau obligația satanei este de a acuza de păcatele pe care le facem. El prezintă forma gravă a păcatului omenesc. Și Dumnezeu vine cu salvarea: va trimite Odrasla care va înlătura nelegiuirea.

În cel fel nu s-ar interpreta pasajele respective trebuie să înțelegem un lucru: satan ca natură este robul credincios al lui Dumnezeu, ca să nu spunem că este chiar un rob destul de străduitor care vine să împlinească poruncile lui Dumnezeu, să acuze păcatul și face verificarea credinței prin ispitele pe care le pune înainte. Deasemenea este personalitatea supusă voii lui Dumnezeu și prin care Dumnezeu își revarsă mînia asupra muritorilor  nesupuși.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Doctrinele Bibliei. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Satan, robul lui Dumnezeu (2)

  1. baruch hashem zice:

    Intrebarea care se ridica ar fi? Oare D-zeu a creat pamantul ca sa fie o masa de Ping Pong intre Lucifer si Adonai? Oare Yeshua Ha’Mashia a venit doar sa faca un show de grozavenia ce-L caracterizeaza, pretandu-se la un simplu show ? Oare cand se spune clar ca satana a cerut o independenta totala fata de Creator, cand a refuzat sa mai organizeze serviciile de lauda si inchinare in cinstea lui IHWH si cand se prezinta limpede dorinta lui de a face concurenta Celui ce i-a dat existenta, se mai poate cataloga aceasta creeatura ca rob al D-lui? N-a venit Isus , ca un prim obiectiv, sa nimiceasca lucrarile ” robului D-lui (satanei) „? 1Ioan 3:8b. Daca satana este robul D-lui , cu siguranta toti pacatosii de pe suprafata pamantului, din toate timpurile , au fost robii lui D-zeu, intru-cat n-au facut decat voia tatalui lor , Lucifer, „servul credincios al D-zeu” care scoate in evidenta rautatea oamenilor. Daca Satana este robul D-lui, de ce i s-a pregatit si lui si tututror celorlalti ingeri (cazuti), ce au consimtit la rebeliunea din cer, la o asa mare „rasplata” , iazul de foc, care este moartea a 2-a ? Nu! Robii D-lui sunt rasplatiti cu viata vesnica , pe cand cei ce sunt rebeli si sfideaza voia Celui Prea Inalt, soarta lor este intr-adevar iazul de foc ! Eu nu cred intr-un D-zeu ce nu-si poate atinge scopul planurilor Sale, fara sa se foloseasca de cei ce-i sunt vrajmasi. Asta predica si multi teleevanghelisti ca doar si Hitler a fost un rob al D-lui, care trebuia sa pedepseasca pe multi pacatosi. La fel se vorbeste si despre Sionismul-masonic, sinagoga satanei ( apoc.2:9,3:9)ca pe o unealta al Lui D-zeu pentru nimicirea persoanelor non-grata, care conform agendei lor ar fi cam 90% din populatia globului, ce ar trebui ras de pa fata pamantului, pentru acea guvernare luciferiana , Noua Ordine Mondiala !

    Apreciază

  2. ankoku zice:

    baruch hashem [Daca satana este robul D-lui , cu siguranta toti pacatosii de pe suprafata pamantului, din toate timpurile , au fost robii lui D-zeu, intru-cat n-au facut decat voia tatalui lor , Lucifer, “servul credincios al D-zeu” care scoate in evidenta rautatea oamenilor. Daca Satana este robul D-lui, de ce i s-a pregatit si lui si tututror celorlalti ingeri (cazuti), ce au consimtit la rebeliunea din cer, la o asa mare “rasplata” , iazul de foc, care este moartea a 2-a]
    te intreb oare exista iad sau ei drept adevar autoritatea si nu adevarul ca autoritate
    dovezile sunt sunt foarte clare ca satana face voia lui dumnezeu
    dar pana la urma nu conteaza daca exita iad sau rai eu zic sa ne bucuram de viata aceasta si sa ne aceptam atat raul din noi cat si binele ca daca macar unul n-ar fi celalalt n-ar fi
    iar daca iti negi raul din tine si actiunile tale rele ai mai fi tu?

    Apreciază

  3. cris zice:

    iar daca iti negi raul din tine si actiunile tale rele ai mai fi tu?

    ankoku,

    important este nu sa negi raul din tine care este firea umana ci sa supui aceasta fire -omului duhovnicesc- care se naste in tine atunci cand te supui voii lui Dumnezeu ,nu este important sa ,,fii tu” ci sa fii rob al Domnului

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s