Cine este Duhul Sfînt: persoană sau putere? II

Romani 8:27 Şi Cel ce cercetează inimile, ştie care este năzuinţa Duhului; pentrucă El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu.

1 Corinteni 2:10 Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adînci ale lui Dumnezeu.

Duhul poate mijloci şi cerceta.

1 Corinteni 12:11 Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaş Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voieşte.

Duhul are proprietate, adică are ce da. Duhul are voinţă pentru a da ceva.

Fapte 5:3-4 Petru i-a zis: ,,Anania, pentruce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfînt, şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei?  Dacă n’o vindeai, nu rămînea ea a ta? Şi, după ce ai vîndut-o, nu puteai să faci ce vrei cu preţul ei? Cum s’a putut naşte un astfel de gînd în inima ta? N’ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu.„

Duhul poate fi minţit. Minţirea Duhului este egală cu minţirea lui Dumnezeu.

1 Corinteni 3:16 Nu ştiţi că voi sînteţi Templul lui Dumnezeu, şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?

Duhul locuieşte în noi ca şi persoană, nu ca putere.

Explicații care nu își au rostul dacă Duhul este “puterea lui Dumnezeu”. Înlocuiţi în versetele următoare Duhul cu “puterea lui Dumnezeu” şi veţi observa că se obţine ceva ilogic.

Luca 4:14 Isus, plin de puterea Duhului, S’a întors în Galilea, şi I s’a dus vestea în tot ţinutul deprimprejur.

Luca 4:14 Isus, plin de puterea “puterii lui Dumnezeu”, S’a întors în Galilea, şi I s’a dus vestea în tot ţinutul deprimprejur.

Fapte 10:38 cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfînt şi cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine, şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul; căci Dumnezeu era cu El.

Fapte 10:38 cum Dumnezeu a uns cu “puterea lui Dumnezeu”şi cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine, şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul; căci Dumnezeu era cu El.

Romani 15:13 Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea, pe care o dă credinţa, pentruca, prin puterea Duhului Sfînt, să fiţi tari în nădejde!

Romani 15:13 Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea, pe care o dă credinţa, pentruca, prin puterea “puterii lui Dumnezeu”, să fiţi tari în nădejde!

2 Corinteni 3:17 Căci Domnul este Duhul; şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia.

Acest articol a fost publicat în ANTI-MARTORII LUI IEHOVA, Doctrinele Bibliei. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Cine este Duhul Sfînt: persoană sau putere? II

  1. Alissia spune:

    2 Corinteni 3:17 ne spune deci ca Dumnezeu este Duhul? Atunci ce este Trinitatea: Dumneze, Dumnezeu si Isus?

    Apreciază

  2. Alin spune:

    Se ridică două întrebări: 1) Este Duhul Sfânt o persoană spirituală?
    2) Este Duhul o divinitate egală cu Tatăl şi Fiul?

    Voi răspune în acest post la prima întrebare:

    Negarea faptului că Duhul Sfânt, este o persoană, ia adeseori forma conceptului potrivit căruia El este o personificare sau o putere, ceva de acelaşi gen cu afirmaţia că Satan este o personificare a răului. Această negare a persoanei Lui distinctă de Tatăl şi Fiul, a avut loc în multe feluri.
    De-a lungul istoriei bisericii, mai multe grupări au negat că Duhul Sfânt este o persoană, întîi prin monarhieni, prin socinieni şi în prezent prin diferite grupări şi teologi.
    Totuşi Biblia susţin că Duhul Sfânt este o persoană divină, prin faptul că descrie însuşirile caracteristice unei persoane în cazul Lui, după cum urmează:

    Argumente că Duhul Sfânt este o persoană, însă distinctă de Tatăl şi Fiul:

    1) Lucruri pe care le poate face doar o persoană:
    a) Vorbeşte (Fapte 8:29; 10:19; 11:12; 13:2; 28:25; 1Timotei 4:1; Apocalipsa 2:7,11,17,29; 3:6,13,22; 14:13; 22:17).
    b) Strigă (Galateni 4:6)
    c) Mărturiseşte (Neemia 9:30; Ioan 15:26; Fapte 5:32; Romani 8:16; Evrei 10:15; 1Ioan 5:6,8).
    d) Aude (Ioan 16:13,14).

    2) Duhul Sfânt are raţiune, intelect, voinţă:
    a) are gândire (Romani 8:27; Isaia 40:12-14).
    b) cunoştinţă (Isaia 11:2; Exod 35:31).
    c) înţelepciune şi pricepere (Exod 31:3; Efeseni 1:17).
    d) are capacitatea de a cerceta (1Corinteni 2:10).
    e) capacitatea de a sfătui (Isaia 11:2).
    f) capacitatea de a învăţa (Neemia 9:20; Luca 12:12; Ioan 14:26).
    g) în virtutea gândirii Lui, El are o voinţă proprie (1Corinteni 12:11; Ezechiel 1:12,19-21).

    3) Duhul Sfânt are sentimente, emoţii:
    a) dragoste (Romani 15:30; 2Timotei 1:7).
    b) îndurare, milă (Zaharia 12:10; Filipeni 2:1-3; Iacov 3:17).
    c) gelozie (Iacov 4:5).
    d) întristare (Isaia 63:10; Efeseni 4:30).
    e) efectul sentimentelor sunt suspinele Duhului Sfânt pentru noi (Romani 8:26,27).
    f) bucuria (Romani 14:17; 15:13; Galateni 5:22).
    g) speranţa (Romani 15:13; Galateni 5:5).
    h) El mângâie (Fapte 9:31; Ioan 14:26; 15:26; 16:13).

    4) Duhul Sfânt are reacţii tipice unei persoane:
    a) El se poate face vrăşmaş (Isaia 63:10).
    b) El poate considera bună/potrivită o anumită hotărâre (Fapte 15:28).
    c) El a reacţionat oprindu-l pe Pavel, când acesta mergea spre o direcţie greşită în lucrarea de predicare a evangheliei (Fapte 16:6-10).

    6) Persoana Spiritului Sfânt a putut fi văzută şi auzită de către diferiţi oameni:
    a) Ioan Botezătorul L-a văzut sub formă de porumbel (Matei 3:16,17).
    b) Cei 120 L-au văzut ca limbi de foc şi au auzit vâjâitul ca unui vânt puternic (Fapte 2:1-4).

    7) Duhului Sfânt I se atribuie descrieri care sunt potrivite numai pentru o persoană:
    a) El poate fi minţit şi ispitit sau încercat (Fapte 5:3).
    b) El este martor ca şi apostolii la învierea Domnului Isus (Fapte 5:30-32).
    c) El poate fi batjocorit (Evrei 10:29).

    8) Duhul Sfânt este distinct de Tatăl şi Fiul:
    a) ca persoane (Ioan 16:12-15; 2Corinteni 13:14)
    b) în lucrare, poziţie sau funcţie (1Corinteni 12:4-6; Efeseni 4:4-6).
    c) în închinare (Romani 15:30; Efeseni 2:18; 3:14; 5:20; 6:18).

    9) Duhul Sfânt este un altul decât Isus:
    a) Duhul Sfânt este un altul decât Isus, un alt Mângâietor (Ioan 14:16,17; 16:7).
    b) a huli pe Fiul are consecinţe diferite cu a huli pe Duhul Sfânt (Matei 12:31,32; Marcu 3:28-30; Luca 12:10).

    10) Duhul Sfânt are un Sine propriu:
    a) Duhul Sfânt are un Sine propriu, El pune deoparte, El trimite sau însărcinează oameni (Fapte 10:19,20; 13:2-4).

    Apreciază

  3. Alin spune:

    Acum să vedem întrebarea nr. 2: Este Duhul o divinitate egală cu Tatăl şi Fiul?

    Trinitarienii susţin nu doar că Duhul Sfânt este o persoană distinctă de Tatăl şi Fiul, dar şi un Dumnezeu deplin, care are aceiaşi natură, aceleaşi atribute netransmisibile ca şi Tatăl şi Fiul.
    Duhul Sfânt în opinea lor este egal cu Tatăl şi Fiul, toţi trei fiind manifestările Aceluiaşi unic Dumnezeu. Toţi trei sunt Acelaşi Dumnezeu, Acelaşi Domn.
    În opinea unor trinitarieni Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt egali şi ca funcţii nu doar ca natură.

    Conform Bibliei, Duhul Sfânt este divin, dar nu egal nici ca substanţă, nici ca atribute sau poziţie cu Tatăl şi Fiul.
    Ca substanţă este o porţiune din substanţa lui Cristos. Ca atribute netransmisibile nu le are pe toate, având doar omniprezenţa, şi imanenţa.
    Ca poziţie este supus şi ascultător de Tatăl şi Fiul.

    Analiza argumentelor că Duhul Sfânt este Dumnezeu:
    Argumentele trinităţii care susţin că Duhul Sfânt este Dumnezeu, le putem împărţii în mai multe părţi:
    a) Texte din care se deduce că Duhul este Dumnezeu.
    b) Texte din care se deduce că Duhul este Iehova
    c) Texte unde Duhul este prezentat ca având atribute divine.
    d) Texte unde Duhul este prezentat, ca făcând lucrări, ce le poate face doar Dumnezeu.
    e) Concluzie.
    Să luăm pe rând argumentele:

    a) Texte din care se deduce că Duhul Sfânt este Dumnezeu:
     Fapte 5:1-4: „Dar un om, numit Anania, a vândut o moşioară, cu nevastă-sa Safira, şi a oprit o parte din preţ, cu ştirea nevestei lui; apoi a adus partea cealaltă şi a pus-o la picioarele apostolilor. Petru i-a zis: „Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei? Dacă n-o vindeai, nu rămânea ea a ta? Şi, după ce ai vândut-o, nu puteai să faci ce vrei cu preţul ei? Cum s-a putut naşte un astfel de gând în inima ta? N-ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu.”
    În acest pasaj se spune că Anania la minţit pe Duhul Sfânt, iar mai târziu se spune că la minţit pe Dumnezeu, astfel se trage concluzia că Duhul Sfânt este Dumnezeu.
    Atunci când Anania l-a minţit pe Duhul Sfânt, se spune că el nu a minţit pe oameni; ci, pe Dumnezeu; prin urmare dacă minţirea Duhului Sfânt este minţirea lui Dumnezeu se deduce faptul că Duhul Sfânt trebuie să fie Dumnezeu (Fapte 5:1-9).
    Dar acest text se poate interpreta la fel de bine şi altfel, să facem un exemplu pentru a înţelege mai bine: un om minte un duh al lui Dumnezeu care i s-a arătat, se poate spune despre acel om, că a minţit pe acel duh , dar se mai poate spune că l-a minţit pe Dumnezeu care a trimis duhul, şi care se exprimă prin acel duh ca Theofanie însă nu am trage concluzia că duhul minţit este Însuşi Dumnezeu nu-i aşa?
    Tot la fel Anania a crezut că poate să înşele pe Dumnezeu, dar înşelând Duhul Sfânt, l-a înşelat implicit pe Dumnezeu, deoarece Duhul Sfânt uneori nu se manifestă pe Sine (persoana Lui); ci pe Dumnezeu, fiind reprezentantul şi prezenţa lui Dumnezeu din adunarea aceea.
    În acest pasaj a minţi pe Duhul Sfânt, înseamnă a minţi pe Dumnezeu în sensul că Duhul Sfânt este o Theofanie (manifestare a lui Dumnezeu), minţind Theofania a minţit pe Dumnezeu.
    În v.9, se spune: „Atunci Petru i-a zis: „Cum de v-aţi înţeles între voi să ispitiţi pe Duhul DOMNULUI?” Atât Anania, cât şi Safira soţia lui Anania, au ispiţit pe „Duhul DOMNUL” (BCR). Iată cine este Duhul Sfânt! Nu este Însuşi DOMNUl, ci este „Duhul DOMNUL”, adică un Duh ieşit din Dumnezeu, şi astfel a devenit o altă persoană, dar care-L reprezintă, pe Dumnezeu pe DOMNUL, fără a fi însuşi DOMNUL.
     1Corinteni 3:16,17: „Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci Templul lui Dumnezeu este Sfânt: şi aşa sunteţi voi”.
     1Corinteni 6:19,20: „Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi, deci, pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu”.
    Trinitarienii spun că în 1Corinteni 3:16, se spune că noi suntem temple ale lui Dumnezeu, iar în 6:19, că suntem temple ale Duhului Sfânt, astfel se trage concluzia că Duhul Sfânt este Dumnezeu, dar textul nu vrea să spună aceasta.
    Observaţi textul şi contextul la ambele texte: 1Corinteni 3:16,17: „Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci Templul lui Dumnezeu este Sfânt: şi aşa sunteţi voi.”
    În templul lui Dumnezeu din Ierusalim se cobora prezenţa şi gloria lui Dumnezeu sub formă de nor (1Împăraţi 8:10,11; Numeri 20:6)? Dacă spunem că Dumnezeu a locuit personal în templu, facem Cuvântul adevărului mincinos, care afirmă că Dumnezeu nu locuieşte în temple, Dumnezeu fiind de necuprins (Fapte 7:48,49).
    Doar un Duh care aduce prezenţa, gloria lui Dumnezeu, putea fi prezent în templu şi-l poate reprezenta şi manifesta. Însă nici cealaltă extremă nu este validă, ca prezenţa, gloria manifestarea lui Dumnezeu să fie făcută ptrint-un Duh impersonal.
    Revenind la textul din 1Corinteni, să nu uităm că şi trupul este templul lui Dumnezeu, dar şi Duhul care îl locuieşte, este tot al lui Dumnezeu, cu alte cuvinte proprietatea lui Dumnezeu este atât templul cât şi Duhului Sfânt care este trimis să-l reprezinte pe Dumnezeu, să-i manifeste prezenţa în corpul uman al creştinului.
    Iar pasajul din 1Corinteni 6:19 precizează că: „Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri?” Astfel Duhul Sfânt nu este Dumnezeu; ci, El vine de la Dumnezeu, şi-l reprezintă pe Dumnezeu în noi. Duhul Sfânt vine de la Dumnezeu, deci nu este Dumnezeu, Duhul care vine, este Duhul lui Dumnezeu.
    Observaţi cum locuieşte Dumnezeu în templu, locuieşte în mod direct sau prin intermediul a cuiva?
     Efeseni 2:22: „Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un lăcaş al lui Dumnezeu, prin Duhul.” Adunarea este un locaş al lui Dumnezeu, dar Acesta locuieşte prin Duhul.
     1Ioan 3:24: „Cine păzeşte poruncile Lui, rămâne în El şi El în el. Şi cunoaştem că El rămâne în noi prin Duhul pe care ni L-a dat.” El locuieşte în noi prin Duhul, cred că comentariile sunt de prisos!
    În concluzie la aceste pasaje, templul este a lui Dumnezeu deoarece: El la trimis pe Duhul Sfânt în trupul creştinului ca să-L manifeste pe El, şi deoarece nu putem despărţi Theofania, de Dumnezeu, decât ca spirite numerice (Dumnezeu este un Spirit, care locuieşte în cer, Theofania este un alte Spirit care locuieşte în om), însă nu ca calitate, însuşiri, ca însuşiri, aceiaşi personalitate o are şi Dumnezeu şi Theofania pentru oameni. Doar raportată la Dumnezeu Însuşi, calităţile Theofaniei sunt mai slabe în intensitate ca Dumnezeu, după cum razele soarelui nu au lumina şi căldura soarelui la aceiaşi intencitate.
    Există de asemenea diferite intensităţi în Theofanii, altfel Îl arată pe Tatăl: Fiul, altfel: Duhul Sfânt, altfel: îngerii. Este acelaşi Dumnezeu dar manifestat prin toţi copii Lui, şi care lucrează prin toţi (1Corinteni 12:6; Efeseni 4:6), fără ca aceste persoane să fie egale cu Dumnezeu, şi egale între ele.
     Ioan 1:12: „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu” (vezi şi: 1Ioan 3:9; 4:7; 5:1,4,18).
     Ioan 3:5,6: „Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din carne, este carne şi ce este născut din Duh, este duh” (1Petru 1:3,23).
    Trinitarienii spun că a fi născut din Dumnezeu, însemnă a fi născut din Duhul Sfânt.
    Astfel Duhul Sfânt este Dumnezeu, fiind egal în atribute, cu Tatăl şi Fiul.
    Dacă Duhul Sfânt este Însuşi Dumnezeul Cel Adevărat, adică Dumnezeu în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului, atunci Domnul Isus Cristos nu este unicul Fiu (Ioan 1:14,18; 3:16-18) al lui Dumnezeu (gr. monogenes = unic născut, singur născut), ci şi noi suntem fii în acelaşi sens ca Cristos, pentru că ne-a născut Dumnezeu Însuşi.
    Însă dacă Duhul Sfânt nu este Dumnezeu Însuşi, ci o divinitatea inferioară Tatălui şi Fiului, dar prin care se manifestă şi lucrează Dumnezeu atunci suntem fii de Dumnezeu, în mod indirect prin Fiul şi prin Duhul Sfânt, şi nu direct ca şi Domnul Isus Cristos, întâiul născut din Tatăl, venit în existenţă fără intermediari.
    Putem înţelege cele două afirmaţii: ‚născuţi din Dumnezeu’, ‚născuţi din Duhul’, în sensul că atunci când lucrează Duhul Sfânt ca Theofanie, toată slava este dată lui Dumnezeu, ca şi cum Duhul nu El ar fi, nu El ar lucra, nu El ar naşte; ci Însuşi Dumnezeu, El fiind ca o prelungire a Fiinţei lui Dumnezeu.
    De fapt, Duhul Sfânt este numit în procesul naşterii: „sămânţă”, sămânţa lui Dumneze.
     1Petru 1:23, se spune: „fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă, care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac”.
     1Ioan 3:9: „Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu”.
    Unii interpretează expresia: „sămânţa”, ca referindu-se la Cuvântul lui Dumnezeu nu la Duhul Sfânt. Însă naşterea din sămânţă divină, se face PRIN Cuvântul lui Dumnezeu. Astfel Cuvântul lui Dumnezeu este agentul sau canalul prin care este transmisă sămânţa de la Dumnezeu la om.
    În limba greacă este „dia” = prin, astfel este clar că nu Cuvântul este sămânţa.
    Atât sămânţa este eternă, deoarece ea nu poate putrezi, tot la fel canalul prin care vine sămânţa: Cuvântul lui Dumnezeu este etern.
    Din nou acest principiu reliefează cum a fost creat Duhul Sfânt. Din Dumnezeu iasă sămânţa (Duhul Sfânt) prin Cuvântul (Fiul) lui Dumnezeu.
    Iată naşterea din Dumnezeu, însemnă naşterea dintr-o sămânţă dintr-un Duh care a ieşit din Dumnezeu şi care duce calităţile, însuşirile lui Dumnezeu în om.
    Duhul Sfânt duce calităţile şi personalitatea lui Dumnezeu în om într-o anumită măsură, cât rezistă omul, care este atât duh cât şi carne.
    Duhul Sfânt raportat la Dumnezeu este inferior şi nu este Dumnezeu în sens absolut, sau în deplinătatea cuvântului, însă Duhul Sfânt raportat la oameni, în lucrarea naşterii din nou, şi în alte lucrări, este Dumnezeu, El poate să ducă mai mult din Dumnezeu decât poate să reziste omul.

    b) Analiza argumentelor că Duhul Sfânt este Iehova (Yahweh):
    Trinitarienii susţin că Duhul Sfânt nu numai că este o persoană, dar este şi Dumnezeu, şi chiar are Numele de Iehova.
    Ei susţin că El este Iehova Dumnezeu, pe care l-au ispitit israeliţii, l-au provocat în pustie; şi astfel vorbeşte Duhul Sfânt despre lucrurile făcute faţă de sine în Isaia 63:10: „Dar ei au fost neascultători şi au întristat pe Duhul Lui cel Sfânt; iar El li s-a făcut vrăjmaş şi a luptat împotriva lor.” Astfel se susţine Duhul s-a întristat şi El li s-a făcut vrăşmaş şi a luptat contra lor, iar prin comparaţie cu alte texte, este vorba de Iehova, care a luptat contra lor şi care a fost ispitit (Psalmul 95:6-10).
    Să analizăm textul din Isaia în context:
     Isaia 63:10-16: „Dar ei au fost neascultători şi au întristat pe Duhul Lui cel Sfânt; iar El li s-a făcut vrăjmaş şi a luptat împotriva lor. Atunci poporul Său şi-a adus aminte de zilele străvechi ale lui Moise şi a zis: „Unde este Acela care i-a scos din mare, cu păstorul turmei Sale? Unde este Acela care punea în mijlocul lor Duhul Lui cel Sfânt; care povăţuia dreapta lui Moise, cu braţul Său cel slăvit; care despica apele înaintea lor, ca să-Şi facă un Nume veşnic; care îi călăuzea prin valuri, ca un cal pe loc neted, fără ca ei să se poticnească?” „Ca fiara, care se pogoară în vale, aşa i-a dus Duhul Domnului la odihnă. Aşa ai povăţuit Tu pe poporul Tău, ca să-Ţi faci un Nume plin de slavă!” „Priveşte din cer şi vezi, din locuinţa Ta cea Sfântă şi slăvită: unde este râvna şi puterea Ta? Fiorul inimii Tale şi îndurările Tale nu se mai arată faţă de mine! Totuşi Tu eşti Tatăl nostru! Căci Avraam nu ne cunoaşte şi Israel nu ştie cine suntem; dar Tu, Doamne, eşti Tatăl nostru, Tu, din veşnicie, Te numeşti „Mântuitorul nostru.”
    Acesta pasaj exprimă o situaţie similară cu cea analizată mai sus, Duhul Sfânt este Duhul Domnului, Duhul lui Iehova, şi Îl exprimă pe El, este manifestarea Lui în lume care lucrează spre gloria Lui.
    Biblia face o distincţie dintre Iehova care este duh, şi Duhul Lui, care este un Duh carea ieşit din El pentru a face voia Lui. Acest Duh este o persoană distinctă de Iehova, cât şi o manfestare a lui Iehova.
    Duhul Sfânt, se poate manifesta ca Iehova, însă textul explică clar că Iehova îşi dirijează Duhul, prin cuvintele: „Unde este Acela (Iehova) care punea în mijlocul lor Duhul Lui cel Sfânt; care povăţuia dreapta lui Moise, cu braţul Său cel slăvit; care despica apele înaintea lor, ca să-Şi facă un Nume veşnic”. Cine punea în mijlocul poporului Israel Duhul Sfânt? Însuşi Iehova!
    Astfel Dumnezeu lucrează prin Duhul Sfânt, iar când acesta Îl reprezintă pe Dumnezeu, El nu Îşi evidenţiează propria persoană, ci pe cea a lui Dumnezeu.
    De aceea, este numit: braţul lui Iehova, mâna lui Dumnezeu, degetul lui Dumnezeu, puterea lui Dumnezeu. Deoarece prin prisma Theofaniei, Duhul Sfânt este ca un braţ, ca o prelungire, extensie a Fiinţei lui Dumnezeu, ca o parte din Dumnezeu.
    Numai privit din unghiul propriei sale personalităţi, El este o persoană distinctă de Dumnezeu.
     Psalmi 95:6: „veniţi să ne închinăm şi să ne smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului [SS 1874: „lui Iehova”], Făcătorului nostru! Căci El este Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul păşunii Lui, turma pe care o povăţuieşte mâna Lui O! de aţi asculta azi glasul Lui! „Nu vă împietriţi inima, ca la Meriba, ca în ziua de la Masa, în pustie”.
    Evrei 3:7: „De aceea, cum zice Duhul Sfânt: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustie, unde părinţii voştri M-au ispitit şi M-au pus la încercare şi au văzut lucrările Mele patruzeci de ani!”
    În ce priveşte paralele Iehova = Duhul Sfânt, căci în Psalmul 95:6-8, Dumnezeu vorbeşte, iar în Evrei 3:7-9, Pavel spune că Duhul Sfânt a vorbit.
    Este clar că aceste texte se complectează, după cum am mai arătat, Iehova vorbeşte prin Duhul, Psalmistul spune că Iehova a vorbit, Pavel spune că Duhul a vorbit, corelând ambele texte ajungem la concluzia că Iehova prin Duhul Său a vorbit.
     Isaia 6:8-10: „Am auzit glasul Domnului, întrebând: „Pe cine să trimit şi cine va merge pentru Noi?” Eu am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!” El a zis atunci: „Du-te şi spune poporului acestuia: „Într-una veţi auzi şi nu veţi înţelege; într-una veţi vedea şi nu veţi pricepe!” Împietreşte inima acestui popor, fă-l tare de urechi şi astupă-i ochii ca să nu vadă cu ochii, să n-audă cu urechile, să nu înţeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Mine şi să nu fie tămăduit.”
     Fapte 28:25,26: „Fiindcă ei au plecat acasă în neînţelegere unii cu alţii, Pavel n-a adăugat decât aceste vorbe: „Bine a spus Duhul Sfânt prin prorocul Isaia către părinţii voştri, când a zis: „Du-te la poporul acesta şi zi-i: „Veţi auzi cu urechile voastre şi nu veţi înţelege; cu ochii voştri veţi privi şi nu veţi vedea. Căci inima acestui norod s-a împietrit; ei aud greu cu urechile, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu şi să-i vindec.”
    Un caz analog, este pasajul din Isaia, unde Iehova vorbeşte, însă Pavel, spune că Duhul Sfânt a vorbit. Care este adevărul?
    Cu siguranţă Iehova a vorbit prin Duhul Sfânt, astfel chiar dacă Iehova a vorbit, dar Isaia a auzit glasul lui Iehova prin Duhul Sfânt. La rândul lor, evreii din timpul lui Isaia, au auzit spusele lui Iehova prin Isaia, după cum este scris: „Bine a spus Duhul Sfânt prin prorocul Isaia către părinţii voştri”.
    În Biblie Dumnezeu vorbeşte omenirii, prin Fiul, prin Duhul Sfânt, prin îngeri.
    În Apocalipsa 1:1, se precizează: „Descoperirea lui Isus Hristos pe care l-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând. Şi le-a făcut-o cunoscut, trimeţând prin îngerul Său la robul Său Ioan”.
    Astfel putem spune că Dumnezeu vorbeşte prin cartea Apocalipsa, sau Fiul Său vorbeşte, sau Îngerul vorbeşte, sau Ioan vorbeşte.
    În plus, în Scripturi, Dumnezeu este prezentat că-şi face lucrarea prin intermediul Duhului Sfânt, unele texte pot să se focalizeze asupra lui Iehova ca lucrând sau vorbind, altele îl descriu pe Duhul Sfânt ca lucrând sau vorbind, ele se completează, dar nu trebuie să tragem concluzia că Duhul Sfânt este Iehova.
    Pentru că avem texte care clarifică această situaţie şi ne dau sensul corect.
     Zaharia 7:12: „Şi-au făcut inima ca diamantul de tare, ca să n-asculte Legea, nici cuvintele pe care li le spunea Domnul oştirilor, PRIN Duhul Său, prin prorocii de mai înainte. Din pricina aceasta Domnul oştirilor s-a aprins de o mare mânie.”
     Fapte 1:2: „de la început până în ziua în care s-a înălţat la cer (Isus), după ce, PRIN Duhul Sfânt, dăduse poruncile Sale apostolilor, pe care-i alesese.”
     Fapte 4:24,25: „Stăpâne… Tu ai zis PRIN Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău: „Pentru ce se întărâtă neamurile şi pentru ce cugetă noroadele lucruri deşerte?”
     1Corinteni 2:10: „Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit PRIN Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.”
     Efeseni 3:5: „care n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor în celelalte veacuri, în felul cum a fost descoperită acum (de Dumnezeu – v.7) sfinţilor apostoli şi proroci ai lui Hristos, PRIN Duhul.”
    Acum se ridică o întrebare: Atunci când Iehova a vorbit Israelului, cum este descris în Psalmul 95:7; Isaia 6:8,9, etc. a vorbit fără a se folosi de Duhul Sfânt?
    Cu siguranţă nu! Iar dacă a folosit Duhul Său, aşa cum am văzut şi în textele de mai sus, nu este greşit să spunem că Duhul Sfânt a vorbit, El fiind persoana prin care a vorbit Dumnezeu. Iar dacă spunem Iehova a vorbit, este corect, tot corect este: Duhul Sfânt a vorbit, însă nu tragem concluzia că Duhul Sfânt este Iehova.
    Scripturile care vorbesc de „Duhul Domnului” (Judecători 3:10; 6:34; Isaia 61:1 NW), fac o distincţie între DOMNUL (Iehova) şi Duhul Acestuia (Isaia 48:16), nu în sesnul că Duhul lui Iehova este Duhul Lui personal, aşa cum omul are un duh. Nu, dar nici sensul că acest Duh care a ieşit din Dumnezeu, şi aparţine Lui, ar fi Însuşi Iehova Dumnezeu, ci o manifestare a Lui printr-o persoană.
    Concluzie: Dacă suntem sinceri, trebuie să recunoaştem că nu există nici un argument solid pentru a accepta că Duhul Sfânt este un Dumnezeu deplin, şi a treia persoană din Fiinţa lui Dumnezeu. Sau că Duhul Sfânt este Însuşi Iehova, ci mai degrabă manifestarea Lui.
    Dumnezeu este unic şi este o singură persoană care se foloseşte de alte duhuri-persoane: Fiul, Duhul Sfânt, îngerii. Aceste persoane sunt divine, deoarece au ieşit direct sau indirect din Dumnezeu, dar nu sunt divine în sensul în care Tatăl este divim.

    c) Texte unde Duhul este prezentat ca având atribute divine:
    Trinitarienii, mai fac apel la atributele Duhului Sfânt: El este etern (Evrei 9:14); omnişcient, adică atotştiutor (1Corinteni 2:10-12; Ioan 14:26; 16:13); este omniprezent (Psalmul 139:7-10); este atotputernic (Mica 3:8; Zaharia 4:6; Romani 15:18,19); este co-creator (Geneza 1:2; Psalmii 33:6).
    Trinitarienii susţin că toate cele trei persoane, au acele atribute sau perfecţiuni specifice exclusiv lui Dumnezeu (ne-comunicabile creaturilor): eternitatea, aseitatea, omniscienţa, omniprezenţa, omnipotenţa, transcendenţa, imanenţa.
    Trinitarienii afirmă că nu poate exista diferenţă între cele trei persoane divine în ceea ce priveşte atributele Lor divine. Nu poate exista diferenţă în ceea ce priveşte omnipotenţa, atotştiinţa sau omniprezenţa. Nu poate exista în Dumnezeu o persoană mai mică sau mai mare.
    Însă dacă cercetăm cu atenţie textele prin care se încearcă să se susţină că Duhul Sfânt este Dumnezeu, vedem că ele nu susţin acest lucru. Din toate cele şapte atribute specifice lui Dumnezeu, Duhul Sfânt are doar două: omnipotenţa, imanenţa. Aceasta indicând că Duhul Sfânt nu este Dumnezeu în adevăratul sens la cuvântului.

    OMNIPREZENŢA: Dumnezeu este prezent peste tot (Ieremia 23:23,24), tot astfel şi Duhul Lui atât ca persoană distinctă de Dumnezeu, cât şi ca Theofanie (Psalmul 139:1-12). Psalmistul spune: „Unde mă voi duce departe de Duhul Tău, şi unde voi fugi departe de Faţa Ta?” (Psalmul 139:7).
    Psalmisul se referă la Duhul lui Dumnezeu, la Theofania Lui. Psalmistul David pune în echivalenţă Duhul Sfânt cu faţa lui Dumnezeu.
    Dar bine înţeles că unde este prezent Duhul Sfânt ca Theofanie, este prezentă şi persoana Lui prorprie, chiar dacă nu iasă în evidenţă uneori.
    În Fapte 17:25, se spune: „El [Dumnezeu] nu este slujit de mâini omeneşti, ca şi când ar avea trebuinţă de ceva, El, care dă tuturor viaţa, suflarea şi toate lucrurile”.
    Iată Dumnezeu este Cel care răspândeşte suflarea (Duhul) Lui peste tot.
    (vezi şi: Iov 10:12; 26:13; 27:3; 32:8; 33:4; 34:10; 37:10).

    IMANENŢA: Dumnezeu este totuşi prezent în creaţie, şi foarte implicat în creaţie, deoarece creaţia depinde în permanenţă de El pentru a exista şi funcţiona (Psalmi 104:29,30; Daniel 5:23; Maleahi 2:15; Fapte 17:25; Apocalipsa 4:11). Termenul teologic pentru a vorbi de implicarea lui Dumnezeu în creaţie, este cuvântul „imanent”, însemnând ‘rămânând în creaţie’.
    Dumnezeu este imanent, adică prezent în creaţie (Efeseni 4:6; 1Corinteni 12:6).
    De fapt Dumnezeu este prezent peste tot prin Duhul Sfânt. Iar Duhul Sfânt prin duhurile ramificate din El, prin duhurile născute din El, prin îngeri (Fapte 17:25,28; Matei 18:10). Creaţia materială nu ar rezista la prezenţa directă a Atotputernicului Dumnezeu: Iehova (Isaia 64:1; Psalmul 144:5).
    Astfel putem spune că Dumnezeu este imanent prin Duhul Sfânt, implicit şi Duhul Sfânt este imanent.

    ASEITATEA: Reprezintă caracterul unei entităţi de a avea ea însăşi, cauza (izvorul) şi principiul propriei existenţe.
    Trinitarienii susţin că Duhul Sfânt are aseietatea, existenţa prin Sine, deoarece este un duh (suflare) de viaţă, care dă şi susţin viaţa creaţiei (vezi: Geneza 1:30; 2:7; 6:17; 7:15,22; Iosua 11:11,14).
    Faptul cu Duhul de viaţă, transmite şi menţine viaţa creaţiei, nu însemnă că El are viaţa în Sine, adică că trăieşte prin Sine, fără a avea nevoie de Dumnezeu.
    Faptul că Duhul Sfânt este duh sau suflare de viaţă (mai degrabă o ramură a Lui, un duh ieşit din El are acestă descriere), nu însemnă neapărat aseietatea.
    Acest duh poate fi doar un canal al puterii de viaţă, ce transmite viaţă izvorâtă din Dumnezeu, iar duhul de viaţă o transmite creaţiei.
    Singurul care are aseietatea, este Dumnezeu, despre El se spune:
     1Timotei 1:17: „A Împăratului veşniciilor, a nemuritorului, nevăzutului şi singurului Dumnezeu, să fie cinstea şi slava în vecii vecilor! Amin”.
     1Timotei 6:16: „singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină, de care nu poţi să te apropii pe care nici un om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea şi care are cinstea şi puterea veşnică! Amin”.
    Iată doar Dumnezeu este singurul care are nemurirea, la ce se referă aceasta? Având în vedere câ şi Isus după înviere are nemuriea (Romani 6:9), şi Duhul Sfânt după creierea Lui (Evrei 9:14), îngerii, oamenii credincioşi până la capăt (1Corinteni 15:51-54; Luca 20:36)?
    Dumnezeu este singurul care are nemurirea prin Sine, fără a avea nevoie de nimeni.
    Fiul trăieşte prin Tatăl (Ioan 6:57; 2Corinteni 13:4), Duhul Sfânt se menţine în viaţă prin Fiul. În Coloseni 1:17, se spune: „El este mai înainte de toate lucrurile şi toate se ţin prin El”. Iată Fiul este înainte de toate creaturile (inclusiv Duhul Sfânt) şi „toate se ţin prin El” (inclusiv Duhul Sfânt).
    La rândul Lui, Duhul Sfânt susţine viaţa, fără ca El să aibă viaţa în Sine.

    ETERNITATEA: Acest atribut se referă la o persoană care există din eternitate în eternitate, fără început şi fără sfârşit.
    Biblia spune despre Dumnezeu că nu are început, fiind din veşnicie, după cum se precizează: „Dumnezeu este din veşnicie în veşnicie” (Psalmii 90:2; 93:2; 106:48), îngerii, şi oamenii au un început (Geneza 1:26,27; Coloseni 1:15,16), iar dacă se dovedeşte că Duhul Sfânt, are început, atunci cade doctrina trinităţii, şi arată că Duhul Sfânt nu este Dumnezeu, deoarece nu are acel atribut ale eternităţii.
    Singurul argument al trinitarienilor, este Evrei 9:14, unde se spune: „cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, s-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului cel viu!”
    Iată spun ei, Duhul Sfânt este veşnic, deoarece Biblia spune: „Duhul cel veşnic”.
    Însă în unele manuscrise, este „Spirit Sfânt”, după cum urmează:
    a01-corec2 [~sec. al VII-lea]; D06*[ sec. VI]; P025; 81; 104; 365; 424*; 436; 459; 1319; 1852; 1912; 1962; 2200; 2464; it-ar; it-comp; it-d[sec. V/VI]; it-f;
    vg [sec. IV/V]{: Codex Amiatinus-sec. al VII-lea; etc.}; syr-pal-ms; cop-sa-mss [sec. IV]; cop-bo; cop-fay [sec. IV]; geo1; slav;
    Însă chiar dacă mergem pe varianta: „Duhul cel veşnic”, ea se poate referi la ‚veşnic’ din momentul facerii Duhului Sfânt, nu veşnic în trecut şi veşnic în viitor.
    Biblia nu spune: din veşnicie în veşnicie, ca să tragem o astfel de concluzie că Duhul Sfânt nu are început. Tocmai că Duhul Sfânt are început, deoarece Fiul are început, nu putea exista Duhul lui Cristos înainte ca Cristos să existe.

    OMNISCIENŢA:
    Doar Dumnezeu cunoaşte totul, Fiul, Duhul Sfânt, îngerii nu cunosc totul. Dacă se va dovedi lucrul acesta conceptul de divinitate deplină a Duhului Sfânt va fi demascat ca fals.
    Teologii trinitarieni argumentează că Duhul Sfânt este omniştient prin următoarele versete biblice:
     Ioan 14:26: „Dar mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu”.
    Iată Duhul Sfânt învaţă pe oameni toate lucrurile! Înseamna aceasta omniştienţă? Nu, pe cine învaţă El: „toate lucrurile”? Pe ucenicii Domnului! Să înţelegem că şi ei sunt atotcunoscători? Nu. Duhul Sfânt învaţă toate lucrurile, în sensul că le aduce aminte la ucenici, cuvintele Domnului, adică tot ce este necesar pentru ei, tot ce le-a spus Domnul.
     Ioan 16:13-15: „Când va veni mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare. El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi. Tot ce are Tatăl, este al Meu; de aceea am zis că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi”.
    Din acest verset se aduce în atenţie afirmaţia că „Tot ce are Tatăl, este al Meu (al lui Isus); de aceea am zis că (Duhul Sfânt) va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi”. Trinitarienii interpretează că expresia „Tot”, se referă şi la cunoştinţă, şi prin urmare Isus are o cunoaştere egală cu Tatăl, tot la fel şi Duhul Sfânt.
    Însă la ce se referă expresia: „Tot ce are Tatăl, este al Meu”? Textul în sine nu ne răspunde, ar putea să se refere la cunoştinţă, căci despre dezvăluirea adevărului este vorba în pasaj, totuşi atunci Isus, s-ar fi exprimat mai degrabă: „Tot ce cunoaşte Tatăl cunosc şi Eu”.
    În plus, o astfel de interpretare ar contrazice alte pasaje cum ar fi: Marcu 13:32; Fapte 1:7; Apocalipsa 1:1, etc.
    Ca să înţelegem la ce se referă, trebuie să citim contextul dinainte, v.7-13, în care Isus vorbeşte de faptul că este de folos ca El să plece, deoarece aşa va veni Mângâietorul, care va dovedi lumii: păcatul, dreptatea şi judecata, iar pe ucenicii Domnului îi va călăuzi în tot adevărul.
    Domnul Isus avea slujba de Mângâietor cât timp a fost pe pământ (Matei 12:1-7; 26:10; Marcu 6:34; Luca 9:11; Ioan 11:19-26), să le vestească şi să-i călăuzească (conducă) El în tot adevărul, să convingă lumea de păcatul ei (Ioan 1:7,9; 3:17-21; 7:7; 12:35,36,46; 14:6).
    Dar erau unele lucruri pe care ei nu le puteau înţelege atunci (v.12), de aceea era de folos, ca să vină Duhul Adevărului, să i-a din ceea ce este al lui Isus, adică din ‚slujba de Învăţător, Mângâietor de Călăuzitor’, şi să le vestească lucrurile viitoare şi să-i conducă în tot adevărul.
    Astfel, în acest context, Isus spune „Tot ce are Tatăl, este al Meu”, El se referă la rolurile sau funcţiile Tatălui de a stăpâni Cuvântul şi al comunica (Ioan 17:7-10), funcţie pe care i-a dat şi Fiului. Astfel Isus a primit rolul de a comunica adevărul (v.9), iar Duhul Sfânt a primit această funcţie (lucrare), după înălţarea lui Isus, şi ne va descoperi viitorul călăuzindu-ne în tot adevărul.
    Este interesant că Duhul Sfânt nu primeşte acel „tot”; ci doar o parte din slujbe, „El va lua din ce este al Meu şi vă va vesti”. De ce Duhul Sfânt i-a „din” ce este al Domnului, şi nu i-a dat „tot” ce este al Domnului?
    Pentru că Domnul Isus, este descris şi după înălţare ca fiind Mângâietorul (Parakletul), fiind Apărătorul, Avocatul, Mediatorul sau Marele nostru Preot la Tatăl (1Ioan 2:1,2).
    Astfel din pasajul Ioan 16:13-15, nu probează omniştienţa Duhului Sfânt, nici măcar a Fiului.
     1Corinteni 2:10: „Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. În adevăr, cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, în afară de duhul omului, care este în el? Tot aşa: nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu în afară de Duhul lui Dumnezeu. Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său”.
    Teologia trinitară se bazează mult pe acest pasaj spre a afirma credinţa potrivit căreia Duhul Sfânt este omniştient / atotcunoscător. Deoarece: a) „Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu”; b) „nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu în afară de Duhul lui Dumnezeu”.
    Aceste afirmaţii şi acest pasaj nu susţin omniştienţa Duhului Sfânt. Deoarece a cunoaşte adâncimile lui Dumnezeu, lucrurile lui Dumnezeu, nu însemnă a cunoaşte ca Dumnezeu. Şi apoi dacă El este omniştient din eternitate, ce nevoie are El să ‚cerceteze’, o persoană omniştientă nu cercetează (în greacă: „erayna” = caută, examinează, investighează – n.s. NTTF – 2008), Ea ştie!
    Faptul că doar Duhul Sfânt cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu, nu înseamnă că Dumnezeu sau Fiul nu le ştiu. De fapt, ceea ce ne revelează Duhul Sfânt, vine de la Tatăl prin Fiul (Ioan 16:13-15).
    Fraza: „nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu în afară de Duhul lui Dumnezeu”, este în antiteză cu un verest anterior: „Noi propovăduim înţelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică şi ţinută ascunsă pe care o rânduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci, şi pe care n-a cunoscut-o nici unul din fruntaşii veacului acestuia; căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei” (v.7,8). Iată în timp ce fruntaşii acestei epoci nu cunosc înţelepciunea lui Dumnezeu, noi o cunoaştem doar prin revelaţia dată de Duhul Sfânt.
    În Marcu 13:32, se precizează clar: „Cât despre ziua aceea, sau ceasul acela, nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl”.
    Iată despre ziua venirii Domnului, textul spune clar: „nu ştie nimeni..ci numai Tatăl”.
    Orice comentariu este de prisos pentru a susţine omniştienţa Duhului Sfânt.

    TRANSCENDENŢA:
    Biblia ne învaţă că Dumnezeu este distinct de creaţia Sa. El nu face parte din ea, pentru că El a făcut-o şi El stăpâneşte peste ea. Termenul deseori întrebuinţat pentru a spune că Dumnezeu este separat şi mai mare decât creaţia este transcendent. Termenul arata ca Dumnezeu este cu mult mai presus de creaţie în sensul ca este superior faţă de creaţie şi este independent de ea.
    În timp ce Dumnezeu este transcendent, este independent, separat şi mai mare decât creaţia (Isaia 57:15; Efeseni 4:6; 1Timotei 6:16), Duhul Sfânt fiind parte din creaţie nu este transcendent, El nu poate fi independent şi separat de creaţie odată ce face parte din creaţie împreună cu Fiul lui Dumnezeu (Coloseni 1:15-18).
    Dacă Fiul, numit ‚Înţelepciunea’ în V.T. este născut şi făcut, conf. cu Proverbe 8:22-25, atunci ‚Duhul Înţelepciunii’, nu poate fi decât o creaţie a lui Dumnezeu, ieşită prin Înţelepciune (Priverbe 8:23).
    Am mai dovedit în acest material că Duhul Sfânt a fost născut din Dumnezeu Tatăl (în greacă: ek = din – 1Corinteni 2:12; 1Ioan 4:2; Apocalipsa 11:11), şi prin Isus (Ioan 1:2,3), şi prin Isus se menţine în existenţă (Coloseni 1:16,17).
    Astfel Duhul Sfânt nu este transcendent, ca şi Dumnezeu Tatăl.

    OMNIPOTENŢA:
    Doar Dumnezeu este Atotputernic, adică are toată puterea în Sine şi prin Sine şi o foloseşte cum vrea.
    În ce priveşte Omnipotenţa, trinitarienii afirmă: „el este numit puterea Celui Prea Înalt, şi degetul lui Dumnezeu; semnele miraculoase şi minunile înfăptuite prin puterea sa, darurile pe care le acordă el, şi harul pe care el îl produce în inimile oamenilor, proclamă cu tărie omnipotenţa sa; şi dacă astfel de perfecţiuni, care sunt caracteristice Divinităţii, sunt de găsit în el, el trebuie să fie într-adevăr şi pe bună dreptate Dumnezeu.”
    Este adevărat că Duhul Sfânt este numit: ‚puterea lui Dumnezeu’, ‚braţul lui Dumnezeu’, ‚mâna lui Dumnezeu’, ‚degetul lui Dumnezeu’, nu în sensul că nu este o persoană, ci că este o persoană. Deoarece Duhul Sfânt la rândul Lui se raportează la puterea Lui, este un non sens să vorbeşti de puterea puterii!
    Faptul că Duhul Sfânt are putere (Romani 15:1819), denotă că El este o persoană care are putere, şi lucrează prin puterea Sa, şi că El se poate manifesta ca putere.
    Dar observaţi cu atenţie aceste descrieri ale Duhului Sfânt, textele nu spun că El este Dumnezeu puternic sau Atotputernic; ci ele spun că Duhul Sfânt este puterea lui Dumnezeu care lucrează în creaţie. Acum noi putem trage două concluzi: 1) Fie El este puterea unei persoane şi nu o persoană; 2) fie El este putere în sens figurat, şi anume că El este o persoană puternică, care emană putere în credincios de care Dumnezeu se foloseşte. Aşa cum un om ar putea spune despre un prieten de al lui: „acesta este puterea mea”, în sensul că acesta este omul plin de putere pe care mă bazez la nevoie.
    Faptul că Dumnezeu Tatăl s-a folosit şi se foloseşte de Duhul Sfânt, aceasta nu însemnă egalitate în putere. Duhul Sfânt fiind născut din Tatăl prin Fiul a primit o parte din puterea Lui, după cum a primit o parte din substanţa divină, nu întreaga substanţă. Astfel Tatăl este izvorul puterii, putere ce i-a dat-o Fiului, iar Fiul a dat din ea şi Duhului Sfânt. Duhul Sfânt este numit: „cuvântul puterii”, lui Isus (Evrei 1:3, comp. cu Psalmul 33:6; Ioan 6:63; 20:22).
    De fapt, Însuşi Domnul Isus a spus că va sta „la dreapta puterii” (Matei 26:64), ceea ce însemnă că El îl consideră pe Tatăl – izvorul (sursa) „puterii”, sau persoana care are ‚puterea’ în modul absolut.

    d) Texte unde Duhul este prezentat, ca făcând lucrări, ce le poate face doar Dumnezeu.
    Trinitarienii mai afirmă că El este co-creiator, ei spun: „Lucrările care îi sunt atribuite lui sunt o clară şi o deplină dovadă a divinităţii sale: creaţia, o lucrare a puterii divine, este atribuită lui…”
    Nici într-un text nu-l numeşte pe Duhul Sfânt ca Creator sau Co-creator, nici nu se spune că ‚Duhul a creat’, ci accentul Scripturii cade pe ideea, că Dumnezeu a creat prin intermediul Duhului Sfânt, astfel Duhul (Suflarea) Sfânt nu este Creatorul; ci, instrumentul sau mijlocul prin care a fost făcută creaţia (Psalmul 33:6; Geneza 1:2; Iov 26:13).
    Tot trinitarieni fac apel la faptul că Duhul Sfânt, face minuni (Fapte 8:39). dă putere supranaturală prin care se face vindecări şi exorcizări (Fapte 10:38); Duhul Sfânt înviază morţii (Romani 8:11), Duhul Sfânt a inspirat Scriptura (2Timotei 3:16,17; 2Petru 1:21), etc.
    Uitându-ne cu atenţie în texte, vedem că: morţii sunt înviaţi nu de Duhul (Romani 1:4; 8:11); ci prin Duhul, miracolele le-a făcut Dumnezeu prin Duhul Sfânt (Matei 12:28; Luca 5:17); Scripturile au fost inspirate de Dumnezeu prin Duhul Sfânt (comp. 2Timotei 3:16 cu 2Petru 1:21); etc.
    Putem spune că Duhul Sfânt a: creat universul, înviat morţi, a făcut miracole, a inspirat Scripturile, însă El nu a făcut acestea din proprie iniţiativă, ci la porunca lui Dumnezeu Tatăl, dată prin Fiul. Însă Biblia nu spune aşa ceva, din două motive:
    1) Duhul Sfânt nu a făcut nimic prin proprie iniţiativă, înţelepciun şi putere, totul a primit de la Tatăl prin Fiul; 2) Duhul Sfânt prin care s-a inspirat Scripturile nu a lăsat să se înţeleagă în multe pasaje din Scriptură că ar fi mai mult decât o Theofanie, sau anumite capacităţi ale lui Dumnezeu: puterea Lui, tăria Lui, braţul Lui, mâna Lui, degetul Lui, etc. De ce? Deoarece Duhul Sfânt chiar dacă era persoană distinctă de Iehova, lucra în acest fel, ca: puterea Lui, tăria Lui, braţul Lui, mâna Lui, degetul Lui, etc. ca toată slava să fie a lui Dumnezeu Tatăl, şi nu instrumentelor Lui: Cuvântul (Logosul) şi Duhul.
    O fiinţă care este născută/făcută, primeşte porunci, este trimisă ca să facă anumite lucruri, nu este Dumnezeul Cel Adevărat. Dumnezeu nu este născut, El este din totdeauna, El nu este trimis de nimeni, El nu primeşte porunci de la nimeni.
    e) Concluzie:
    Deci răspunsul la întrebarea: Este Duhul Sfânt egal cu Tatăl şi cu Fiul? Este Nu.
    El nu poate fi egal cu aceştia nici ca substanţă, atribute, nici ca poziţie.
    El nu este egal ca substanţă, Dumnezeu (Tatăl) este substanţă întreagă (Ioan 4:24; 1Corinteni 15:28). Fiul este o parte din substanţa Tatălui, fiind născut din El – Ioan 1:14; 1Ioan 5:18, iar Tatăl este mai mare ca Fiul (Ioan 14:28). Duhul Sfânt este o parte din substanţa Fiului, fiind născut din Tatăl (1Corinteni 2:12) prin Fiul (Ioan 1:3; Closeni 1:16,17), şi Duhul este mai mic ca Cristos şi ca Tatăl, care este mai mare ca toţi (Ioan 10:29).
    Novaţian, a scris în 235 d.H. În teologia lui Novaţian, acesta considera o forma de subordonare a Tatălui faţă de Fiul. Hristos este supus Tatălui, iar Duhul Sfânt este supus lui Hristos. Scriind despre Persoana Duhului, Novaţian notează: „Paracletul a primit mesajul Sau de la Hristos. Deci, daca El l-a primit de la Hristos, atunci Hristos este mai mare decât Paracletul, altfel Paracletul nu ar primi de la Hristos dacă nu ar fi mai mic decât El. Aceasta inferioritate a Paracletului demonstrează imediat căci Hristos, de la care El primeşte mesajul Sau, este Dumnezeu. Aici deci, avem o mare marturie despre divinitatea lui Hristos şi descoperim ca Paracletul este mai puţin decât El (Iisus).” [cf. Trinitate 18].
    Am văzut la punctul c) în special câ din şapte atribute specifice lui Dumnezeu, Duhul Sfânt nu are decât două, şi nu din veşnicie ca şi Tatăl, ceea ce indică că Duhul Sfânt nu poate fi decât o divinitate inferioară Tatălui şi Fiului.
    Chiar Domnul Isus, Fiul unic a lui Dumnezeu, nu le are pe toate, de pildă nu are aseietatea şi eternitatea, nici transcendenţa, El făcând parte din creaţie, nici omniscienţa; iar cât a fost om, nu a avut omniprezenţa şi imanenţa, iar omnipotenţa o are datorită Tatălui care îi dă putere şi i-a dat stăpânire peste creaţie, Isus nu este Atotputernic prin Sine. Prin urmare, doctrina trinităţii este dovedită a fi un fals, şi o invenţie omenească nu o doctrină biblică.
    El nu este egal în ce priveşte vârsta, Duhul Sfânt s-a născut din Tatăl (1Corinteni 2:12; 1Ioan 4:2), prin Fiul (Ioan 1:1-3; Coloseni 1:16,17).
    Faptul că Duhul Sfânt nu face nimic de la Sine, nu vorbeşte, nu intervine fără poruncă, ne revelează ceea ce a primit de la Isus, indică clar inferioritatea Lui şi supunerea Lui.
    Într-o lucrare încadrată între aşa numiţii: „Părinţi apostolici”, scriitorii creştini din a doua jumătate a secolului I, şi din prima jumătate a secolului al II, care au fost ucenici ai Sfinţilor Apostoli sau au cunoscut pe apostoli. Unele din aceste lucrări au apărut în manuscrise ale N.T. fiind considerate de unii creştini inspirate. Una din aceste scrieri este şi Păsatorul din Hermas care descrie astfel supunerea Duhului Sfânt: „Spiritul Sfânt nu vorbeşte când doreşte omul să vorbească Spiritul, ci vorbeşte numai când doreşte Dumnezeu ca să vorbească…”.
    Poziţia Lui este de Mijlocitor între oameni şi Cristos. Pentru Irineu, Sfântul Duh este: „mijlocul comuniunii noastre cu Hristos… arvuna nemuririi, taria credintei noastre, scara pe care ne urcam (spre) Dumnezeu”.
    Iar Cristos este mijlocitor, între oameni şi Dumnezeu (Romani 8:26,27; Efeseni 2:18; 1Timotei 2:5). Prin Duhul Sfânt ajungem la Isus, pe care Duhul Îl premăreşte (Ioan 16:14), iar Fiul pe Tatăl (Ioan 8:49; 17:4), aceasta fiind linia de intermediari între om şi Dumnezeu: Duhul Sfânt – Fiul – Dumnezeu.
    Poziţia lui este de Paraclet (Mângâietor), dar nu Paraclet egal cu Fiul (1Ioan 2:1), ci Acest Paraclet va lua: „din ce este al Meu (Isus)”, nu tot ce este al Lui Isus (Ioan 16:13-15).
    Un Dumnezeu care are toate atributele, se manifestă ca Dumnezeu deplin, El nu poate să se manifeste altfel, căci atunci nu ar mai fi Dumnezeu. Dumnezeul Cel Adevărat, nu poate primi de la nimeni porunci, El nu este un instrument sau un lucrătror intermediar al creierii, ci Însuşi Creatorul. El nu este trimis de nimeni, El Însuşi trimite. Ce indică toate acestea? Că Fiul şi Duhul Sfânt nu sunt Dumnezeu în adevăratul sens al cuvântului aşa cum reiese din descrierile Bibliei.
    În Biblie nu găsim ca: Fiul sau Duhul Sfânt să nască pe Tatăl, nu găsim că Tatăl este din Ei, nu găsim că prin Tatăl lucrează Fiul sau Duhul Sfânt, că Tatăl primeşte porunci de la Fiul sau Duhul Sfânt, sau că El este trimis de Ei.
    Ce indică aceasta? SUPRIORITATE! Nu o superioritate datorită faptului că Fiul şi Duhul Sfânt sunt egali cu Tatăl, dar în smerenie se supun Acestuia. Nu, atunci când spui despre o persoană care este Dumnezeu deplin, că Acesta se supune, că ascultă, că primeşte porunci, că este un agent în lucrarea altei fiinţe: ori MINŢI, ori aduci HULĂ (blasfemie) acelui Dumnezeu, când spui că un Dumnezeu deplin face aşa ceva.
    Dragi trinitarieni alegeţi, ori minţiţi, oamenii învăţând lucruri false despre Duhul Sfânt, ceea ce vă pune în poziţia de eretici; ori huliţi pe Duhul Sfânt, spunând un adevăr, că Acesta este Dumnezeu deplin, dar că El se comportă ca o divinitate inferioară prin aceasta aducând blasfemie dacă este Dumnezeu deplin.
    Situaţia voastră nu e mai bună ca a celora care susţin greşit, că El este doar o forţă sau o putere, sau doar o manifestare, o prezenţă!!!
    Aceaste adevăruri vă pun în postura să alegeţi: ori un Dumnezeu inferior Tatălui şi Fiului, ori un Dumnezeu deplin dar atunci minţiţi şi nu susţineţi adevărul, sau spuneţi adevărul dar blasfemiaţi, când spuneţi că Duhul Sfânt: ascultă, se supune, primeşte porunci, şi este trimis…
    CE ALEGEŢI ?!?

    Apreciază

    • Adriana spune:

      Dumnezeu este unul singur. Faptul ca Duhul Sfant este o persoana a Trinitatii nu contrazice faptul de a fi o putere a lui Dumnezeu ci dimpotriva, pentru modul rational in care se doreste expunerea lucrurilor, nu poate fi decat o completare si ma explic: de exemplu, poate o singura persoana sa se afle in mod simultan in mai multe temple? O persoana umana cu siguranta nu. Si nici macar un inger. Singurul care poate asa ceva este Dumnezeu. Din moment ce noi suntem Temple ale Duhului Sfant iar Duhul Sfant salasluieste simultan in mai multe astfel de temple, inseamna ca este Dumnezeu. Dar tocmai s-a dat citatul care spune ca Dumnezeu nu poate locui intr-un templu, Dumnezeu fiind necuprins. Ca atare, daca gandim persoana Duhului Sfant ca o putere a lui Dumnezeu care actioneaza punctual cu o anumita forta, atunci este de inteles cum Duhul Sfant locuieste simultan in fiecare din noi ramanand in acelasi timp Dumnezeu necuprins. Si se intelege mai usor si ungerea cu Duhul Sfant. Cum poate fi cineva uns cu o persoana? Dupa logica umana asa ceva nu-i posibil. Daca insa gandim Persoana Duhului Sfant ca pe o putere de a lui Dumnezeu, atunci totul devine posibil. Si se intelege si faptul ca Duhul Sfant purcede de la Tatal asa cum si energia solara purcede di soare si ajunge la noi pe calea razelor solare, atat razele cat si energia degajata apartinand unicului soare si fiind totusi entitati diferite.
      Mai dificil de inteles este partea cu trimiterea Duhului Sfant de catre Domnul Iisus. Trimiterea Duhului Sfant este facuta si de Tatal si de Fiul. Daca privim Duhul Sfant ca pe o persoana, El poate fi trimis de celelalte doua. Daca il privim ca pe o putere, El poate fi trimis de Tatal si Fiul daca ambii au aceasta putere. Si o au dupa cum o arata Biblia: Duhul lui Dumnezeu si Duhul Domnului. Iar daca cele doua Persoane, Tatal si Fiul, au aceeasi putere pe care o pot trimite, inseamna ca cei doi sunt unul si acelasi Dumnezeu. Ramane problema purcederii, de la Tatal (Ioan 15:26) sau si de la Fiul asa cum zic catolicii?
      Si ramane intrebarea, daca Domnul Iisus este Dumnezeu, deci fara inceput si fara sfarsit, de ce in VT , El este prezentat ca prima dintre creaturi care copilareste si creste alaturi de Tatal? Logica umana semnaleaza o contradictie aici, contradictie care pentru mine a ramas nedezlegata. Daca aveti ceva raspunsuri pentru acestea, va multumesc.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s