Ecoul…

munteO familie mergea printr-o zonă muntoasă de o acustitate înaltă. Un semn atenţiona că chiar şi cel mai mic zgomot poate produce avalanşe de pietre sau alte accidente. Soţul vrînd să verifice acusticitatea iese din maşină şi strigă: „Ce prostie”, pentru a arăta soţiei că la strigătul lui nu se va întîmpla nimic. Şi într-adevăr nu se aude nimic, nici nu se întîmplă nimic. Soţul sta bucuros, la care soţia îl îndeamnă să mai incerce o dată. Soţul strigă: „Eu sunt campion”, iar din depărtare se aude: „Ce prostie, ce prostie”.

Am folosit această istorioară pentru a arăta că tot ce faci se va răsfrînge asupra ta, dacă nu eşti atent. În relaţiile cu oamenii de asemenea trebuie să fii atent să nu ofensezi pe cineva, sau să nu faci rău. Chiar dacă crezi că eşti mai puternic, ai o poziţie mai mare nu uita că eşti în situaţia aceasta azi, mîine nu se ştie. Proverbe 11:27 “Cine urmăreşte binele, îşi cîştigă bunăvoinţă, dar cine urmăreşte răul este atins de el”.

Se poate întîmpla să te dezamăgeşti în oameni în care ai avut toată încrederea, dar nu te întrista, dimpotrivă bucură-te că ai scăpat de ei. Poţi considera pe cineva prieten, nu înseamnă că şi el te consideră pe tine. Animalele rămîn fidele, dar oamenii tot oameni rămîn. Dacă ar fi animale ţi-ai permite să-I întrebi de ce te-au trădat cînd ai făcut mult pentru ei, dar ştiind că sunt doar oameni nu-I mai întrebi. Dacă îţi fac răul trebuie să ştii Proverbe 24:20 “Căci cel ce face răul n’are niciun viitor, şi lumina celor răi se stinge”.

Toţi oameni: credincioşi şi necredincioşi sunt tentaţi să facă răul şi să trădeze. Chiar dacă cei credincioşi nu fac un rău direct, atunci fii sigur că răul indirect este mult mai “bun” decît cel direct. Proverbe 5:22-23 “Cel rău este prins în înseşi nelegiuirile lui, şi este apucat de legăturile păcatului lui. El va muri din lipsă de înfrînare, se va poticni din prea multa lui nebunie”. Creştinii s-ar putea întreba de ce fel de legături ale păcatului pot fi ei prinşi? De a cauta la faţa omului, de a opri să faci un bine, de a iubi banii mai mult ca omul. Dar vor muri din lipsa de înfrînare la capitolul respectiv şi se vor poticni de multa lor nebunie. Domnul să-I aibă în paza Lui.

Oricine ai fi gîndeşte-te că răul pe care îl faci o să se întoarcă la tine înzecit, însutit Isaia 3:11 “ Vai de cel rău! Lui îi va merge rău, căci va culege rodul faptelor lui”.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Social. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Ecoul…

  1. Valsul

    Este o traire personala

    Ador muntele pentru că are atâtea mistere! Încerc să-l pătrund cât mai adânc şi mă trezesc că am ajuns pe vârf. Cu părul despletit, simt adierea vântului. Acesta mă pătrunde şi simt cum mă incită, cum mă provoacă la un dans magic. Doar eu şi el. Îmi răsfiră părul, îmi mângâie faţa – ca nişte sărutări şoptite, apoi îmi sărută buzele cu o adiere apăsată, fulgerătoare. Ochii îmi scânteiau de plăcere simţind cum plutim. Trupul meu frământa de plăcere, unduindu-mă în ritm cu el, apoi ne strangem în braţe până când… mă contopesc cu el. Simt cum plutim spre un alt tărâm, în căutarea luminii. Ajungând aproape de lumină, îi ofer mâna şi simt cum mă arde, apoi mă aruncă în locul de unde am plecat.Ajunsă pe vârful muntelui, în singurătate, încep să mă joc.
    Priveam cerul plin de nori pufoşi ce formau litere, apoi cuvinte.Tot cerul îmi aparţine, dojenindu-mă sau, după nevoie, luându-mi apărarea. Iar tu, iubite vânt, ţi-ai înfipt degetele în părul meu şi te-ai opus creşterii mele, ca făptura creatoare după reguli omeneşti. Voiai să mă înveţi regulile tale, creând împreună cu tine adieri şi şoapte prin crengile copacilor. Îmi striga numele din piscul muntelui, şi-mi scria numele în văi, pe fiecare fir de iarbă, făcând izvoarele să susure la glasul lui, iar fiecare picătură purta în ea o mare de iubire.
    Ecoul glasului pătrunde în peşteri, iar stalactitele răspund cu rezonanţă acestei muzici îmbătătoare, în timp ce stalacmitele, cu un bas, răspund acompaniind în ritm.
    Beat de iubire, uiţi de tine, iubitul meu, iar ochii tăi se vor stinge în tăcere. Melodia se stinge şi ea uşor, iar zâmbetul tău se transformă în lumină.
    Singură pe vârful muntelui, cu pletele răvăşite de vânt, îmi desfac braţele şi, simţindu-ţi îmbrăţişarea prin adieri suave, strig către cer: te iubesc albastru!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s