Sectanţii

În cele mai dese cazuri minorităţile religioase sunt numite secte, iar cei ce le fregventează – sectanţi. Nu cred că minorităţile religioase sunt secte, deşi admit faptul că în cadrul lor ar putea exista sectanţi. În viziunea mea sectanţi sunt persoanele care merg după oameni şi nu după Biblie. Atunci cînd prostia pe care ţi-a spus-o un om trage mai mult la cîntar decît ceea ce te învaţă Cuvîntul lui Dumnezeu, poţi să te bucuri, pentru că începi să devii un sectant. Dacă continui să-ţi umpli capul cu prostia oamenilor îţi garantez că în scurt timp devii un sectant de categorie superioară. Îţi mai garantez că vei deveni în curînd lider peste alţi sectanţi şi te vei bucura că ai ajuns mare şef. Ţi se va părea că mai bine ca tine nu ştie nimeni Biblia, că mai drept ca tine nu nici unul şi că ai ajuns unul din cel mai credincios celor care te învaţă. Deşi mulţi înţeleg clar că slujesc oamenilor sub pretextul că slujesc lui Dumnezeu, totuşi le place poziţia pe care o au şi se tem să nu-şi piardă slava. Ioan 12:42-43 “Totuş, chiar dintre fruntaşi, mulţi au crezut în El; dar de frica Fariseilor nu-L mărturiseau pe faţă, ca să nu fie daţi afară din sinagogă. Căci au iubit mai mult slava oamenilor decît slava lui Dumnezeu”. Pentru aceşti tip de oameni pare ceva extrem de complicat să gîndească, să accepte că adevărul poate fi şi altul decît cel pe care şi-l imaginează ei. Atunci cînd spui adevărul, dar care este în contradicţie cu “adevărul” lor, ei te privesc ca pe un duşman care vine să le strice “principiile lor creştine”. Oamenii urmează pe cineva fără să ştie ce este cu ei, merg ca nişte adormiţi. 2 Samuel 15:11 “Două sute de oameni din Ierusalim, cari fuseseră poftiţi, au însoţit pe Absalom; şi l-au însoţit în prostia lor, fără să ştie nimic”.

Faptul că aceşti oameni nu preţuiesc adevărul pentru că vine în contradicţie cu ceea ce ştiu ei, sau îşi închipuie că ştiu nu este lucru de mirare. Cred că în toate religiile există oameni cărora le este bine aşa cum sunt şi cărora nu le place să-şi pună creierul în funcţie ca nu cumvă să înceapă a creşte şi să nu încapă în craniu. În felul acesta ei se mulţumesc cu lucrurile care le gîdilă urechile, îşi impun legi ca şi Fariseii şi se bucură că sunt nişte “modele” pentru alţii. Cu faptul că sunt modele sunt de acord, dar modele de prostie nu de altceva. 2 Timotei 4:3-4 “Căci va veni vremea cînd oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gîdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor. ‘şi vor întoarce urechea dela adevăr, şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite”.

Vreau să închei articolul cu un pasaj pe care îl spune Ioan: 1 Ioan 2:3-6 “Şi prin aceasta ştim că ‘l cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui. Cine zice: ,,’l cunosc„, şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul nu este în el. Dar cine păzeşte Cuvîntul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvîrşită; prin aceasta ştim că sîntem în El. Cine zice că rămîne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus”.

Dacă într-adevăr iubeşti Cuvîntul lui Dumnezeu, atunci vrei să cunoşti şi ar trebui să fii de acord că Biblia este adevărul şi nu adevărul oamenilor. Dacă realizezi acest lucru vei înţelege că textele din Bibliei trebuie interpretate corect nu după ideile sau principiile cuiva.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Opinie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Sectanţii

  1. IONEL zice:

    da s-o crezi tu asta si ce primii crestini erau fiecare imprastiati si credeau ce vroiau ei nu erau organizati intr-un fel.Au vestit numele lui Dumnezeu asa de capul lor sa fim seriosi.

    Apreciază

  2. andyschoger zice:

    I onele… nu cred ca vestit de capul lor, ci a fost o cooperare divino-umană.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s