Pastorul nu vorbeşte Ex Cathedra

benedict_xvi_papaLa ce se referă ex cathedra? Este vorba despre un principiu al bisericii Catolice pe care îl are doar papa de la Roma. Infailibilitatea este o doctrină prin care se pretinde că papa nu poate să greşească, deoarece este trimisul lui Dumnezeu pe pămînt. Pentru ca învăţăturile unui papă sau conciliu ecumenic să fie recunoscute infailibile, aceasta va exprima clar că Biserica o consideră finală şi definitivă. Nu există vre-o formulare specifică, dar este urmată de cuvintele „Noi declarăm, decretăm, definim…” sau să fie referită la o anatemă, care declară că oricare care se opune cu bună voinţă este în afara Bisericii Catolice. Spre exemplu, Munificentissimus Deus, care este definiţia infailibilă a Papei Pius al XII-lea despre Înălţarea Feciorei Maria, se încheie cu cuvintele : „Astfel oricine, Domnul să ne păzească, care va nega sau va pune la îndoială ce am declarat Noi, va fi considerat ca căzut de la Dumnezeu şi de la Credinţa Catolică.” Vorbirea Ex Cathedra: definirea în faţa întregii Biserici a unei doctrine sau principiu care trebuie primit fără nici o combatere din partea nimănui. Pastorii nu vorbesc ex cathedra, deaceea pot şi trebuie să fie combătuţi atunci cînd spun „prostii biblice”. Este evident că nu poţi face acuzaţii că cineva nu vorbeşte corect, dacă nu ai suficiente cunoştinţe. Poţi însă să te documentezi, să studiezi şi dacă cineva spune ceva ce contravine cu Biblia sau cu interpretările teologice, nu tăcea, spune. Mergi şi spune celui ce spune aceste neadevăruri şi dacă nu se schimbă în urma acestei discuţii poţi lua şi alţi doi martori şi dacă nici atunci nu se schimbă spune-l la toţi! Osea 4:6 “Poporul Meu piere din lipsă de cunoştinţă. Fiindcă ai lepădat cunoştinţa, şi Eu te voi lepăda, şi nu-Mi vei mai fi preot. Fiindcă ai uitat Legea Dumnezeului tău, voi uita şi Eu pe copiii tăi!” Nu tăcea atunci cînd poţi arăta care este adevărul şi nu lăsa minciuna sau prostia să triumfe. Romani 1:18 „Mînia lui Dumnezeu se descopere din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuri a oamenilor, cari înăduşe adevărul în nelegiuirea lor”. Nu lăsa ca alţii să înăduşe adevărul pentru careva scopuri personale. Psalmii 15:2 “Cel ce umblă în neprihănire, cel ce face voia lui Dumnezeu, şi spune adevărul din inimă”.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Opinie și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Pastorul nu vorbeşte Ex Cathedra

  1. Vasile zice:

    Infailibilitatea e definita putin diferit, si a fost invocata o singura data, in 1950, conform autorului Cristian Badilita. El explica dogma aceasta in cartea Ortodoxie si Evanghelis. Ce scrie aici pe blog e o aproximare … blogareasca.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s