1. Întreprinderea a cărei firmă a fost înregistrată în modul stabilit de prezenta Lege are dreptul de a o utiliza în conformitate cu legislaţia.
2. Persoana care utilizează o firmă străină înregistrată deja este datoare, la cererea posesorului de drept asupra firmei, să înceteze folosirea ei şi să recupereze acestuia daunele cauzate.
3. Întreprinderea care utilizează în activitatea sa o firmă ce nu corespunde celei înmatriculate în Registrul de stat al întreprinderilor este sancţionată, conform hotărîrii instanţei judecătoreşti competente cu o amendă de la 10 la 100 salarii minime, luîndu-se ca bază salariul minim stabilit în republică, care se varsă la bugetul de stat.
Dreptul de a intenta acţiuni pentru o asemenea sancţiune îl au Camera Înregistrării de Stat a Departamentului Tehnologii Informaţionale, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi organele şi organizaţiile care, în conformitate cu legislaţia, sînt obligate să apere interesele consumatorilor.


