Bugetul de stat reprezintă expresia sintetizată a relatiilor economice ce se manifestă în procesul formării şi utilizării principalului fond centralizat de mijloace băneşti ale statului.Bugetul de stat este pregătit de către Guvern şi aprobat de către Parlament şi este documentul cel mai aprobat din viaţa publică, deoarece el reprezintă expresia financiară a programului de acţiune a statului pe o perioadă de un an. Bugetul poate fi abordat sub 4 aspecte esenţiale:
- Juridic – bugetul este un document financiar cu putere de lege care include anumite norme şi normative destinate gestiunii financiare clare şi explicite.
- Contabil – bugetul reprezintă totalitatea conturilor prin care se gestionează resursele financiare ale statului.
- Economic – bugetul reprezintă repartizarea PIB sub formă de impozite şi cheltuieli.
- Politic – bugetul este expresia financiară a opţiunilor Guvernului.
Funcţiile bugetului
- Gestiunea eficientă a activităţii publice prin care executanţii de buget se asigură de utilizarea eficientă a resurselor financiare.
- Controlul cheltuielilor prin care este supravegheată execuţia bugetului de către autorităţile publice.
- Proiectarea activităţilor statului prin care obiectivele urmărite de Guvern sunt formulate în diferite programe însoţite de descrierea posibilităţilor de finanţare a programelor date.
Principiile bugetare
- Principiul unitaţii – veniturile şi cheltuielile publice sunt scrise într-un singur document.
- Principiul echilibrului bugetar – veniturile trebuie să fie egale cu cheltuielile.
- Principiul specializării – veniturile trebuie să fie scrise pe surse de provenienţă, iar cheltuielile pe destinaţii.
- Principiul anualităţii.
- Principiul publicităţii.
- Principiul neafectării veniturilor bugetare – impozitele achitate la buget nu pot fi gestionate de către contribuabili.
va continua


